Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis ieri, 3 noiembrie, ordinul pentru reglementarea raportărilor de date referitoare la emitenții ale căror acțiuni sînt tranzacționate la Bursa de Valori București sau la Bursa Electronică Rasdaq. Practica raportărilor de date este veche și a fost stabilită pentru ca transparența emitenților pe piața de capital să fie una reală, în sprijinul investitorilor în acțiuni. Conform noului ordin al CNVM, se vor trimite în continuare rapoarte trimestriale care vor conține cel puțin date referitoare la contul de profit și pierdere și raportul consiliului de administrație privind activitatea societății în perioada aferentă de trei luni. Mai nou, însă, la alegerea emitentului se va indica și posibila dezvoltare a acestuia și, după caz, a filialelor sale, cel puțin pentru restul exercițiului financiar, cu precizarea oricăror riscuri și incertitudini care pot afecta această dezvoltare. în județul Bacău sînt, în prezent, listate la Bursa de Valori șase societăți comerciale, iar pe piața Rasdaq 71 de societăți, dintre care una (Asco Bacău) este transferată la Bursa de Valori într-un lot pilot de emitenți care ar putea rămîne în continuare pe această piață. Dacă societățile de la Bursa de Valori fac, în marea lor majoritate, raportări curente pe piața de capital, pe Rasdaq doar o mică parte dintre emitenții băcăuani se achită de aceste obligații. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.