Căminul-spital Comănești, a doua șansă pentru sute de oameni

Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap (CRPH) Comănești. Un nume relativ pretențios care nu spune nimic multora dintre noi. Sub această denumire se ascunde însă mult mai mult, o adevărată comunitate devenită casă pentru 188 de băcăuani cu care soarta n-a fost prea îndurătoare.
în unitatea aflată în imediata vecinătate a spitalului orășenesc trăiesc oameni cu nevoi speciale dintre cele mai diverse, de la handicap și pînă la însingurarea bătrîneții. „Printre asistați avem persoane cu dizabilități fizice sau psihice, bătrîni sau chiar veniți din centre de plasament, vîrsta lor variind între 30 și 85 de ani. Centrul nu are neapărat caracter de rezidență definitivă, urmărindu-se, unde este posibil, recuperarea și reintegrarea în familie. Spre exemplu, în 2004 au plecat acasă trei bolnavi cu handicap fizic”, a explicat Adina Pătrașcu, psihologul CRPH.
Pentru majoritatea asistaților însă, căminul-spital a devenit „acasă”. Un loc în care și-au găsit refugiu și în care au șansa să ducă, treptat, o viață aproape normală. „Adaptarea din primele săptămîni pare a fi cea mai grea, fiind adesea nevoie de terapie de suport, cu ajutorul căreia nou-veniții își fac mai ușor intrarea în grup. Cu timpul, cei mai mulți se obișnuiesc, mai ales că, în ansamblu, comunitatea noastră există în deplină armonie cu orașul. Fiind vorba de o localitate mică, oamenii s-au obișnuit demult cu beneficiarii CRPH și nu ne lovim de o anume respingere, destul de întîlnită încă în România”, a mai spus Adina Pătrașcu.

învață împreună cu elevii să lucreze pe calculator

într-adevăr, asistații din Comănești au reușit o bună integrare în viața din zonă. Unii s-au arătați interesați să învețe lucruri noi și, datorită unei înțelegeri între cămin și liceul orașului, au acum posibilitatea să facă un curs de operare PC împreună cu elevii. Cît despre colegii lor mai mici din oraș, aceștia nu doar că i-au acceptat, dar îi și ajută, de exemplu, să se întoarcă în siguranță la cămin. Alții, specializați în virtutea împrejurărilor în reparat cărucioare ori încălțăminte sau chiar în croitorie, au ajuns să presteze diverse servicii contra cost pentru comăneșteni. „Problema noastră este transportul asistaților, care se descurcă cum pot pînă în oraș, un drum la distanță fiindu-le însă imposibil cu o singură mașină, și aceea neamenajată după nevoile lor”, a explicat psihologul.

Căminul a devenit și agenție matrimonială

Impresionant e și faptul că această unitate poate funcționa chiar și ca o agenție matrimonială sau ca „turn de fildeș” al poeților. Pentru Mariana Gătej, de 42 de ani, și Viorel Borloz, de 43 de ani, ambii cu dizabilități, căminul a fost locul unde s-au cunoscut, au început să se iubească și în care vor locui după căsătoria din această lună.
Pe de altă parte, pentru Marcel Cepoi, CRPH a reprezentat refugiul necesar creației. în vîrstă de 48 de ani, poetul a avut o existență nu tocmai fericită, care nu i-a ofilit însă harul. Bolnav de la numai cîteva luni, copilărind prin orfelinate, bărbatul a reușit să trăiască aproape normal, studiind, lucrînd și retrăgîndu-se, din 1985, la Comănești spre a putea scrie în liniște. „Versurile semnifică nevoia de exprimare a ființei mele, aș putea compara scrierea cu nașterea unui copil”, s-a exprimat Marcel Cepoi, ale cărui creații au apărut, în două volume, în 1999 și 2003. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!