Foto:
înfrîngere lîngă Turnul Chindiei
• Universitatea Valahia Tîrgoviște – Știința Bacău 24-21 (12-9)
HANDBAL MASCULIN – DIVIZIA A: Handbaliștii de la Știința nu au reușit să scoată un rezultat favorabil la Tîrgoviște, în cea de a 11-a etapă a campionatului diviziei A, cu o echipă mai slab cotată și care avea doar șase puncte după zece etape. Universitatea Valahia Tîrgoviște și-a tras partea leului, 24-21 (12-9), fructificînd la maximum avantajul terenului propriu. De cealaltă parte, băcăuanii au acuzat starea de oboseală datorată distanței mari care desparte cele două localități și nu au putut să obțină victoria care i-ar fi menținut aproape de primele trei clasate. Cu această înfrîngere, ecuația promovării, în ce privește formația pregătită de Constantin Hornea și Adrian Bondar, a rămas cu foarte puține necunoscute și cu o probabilă soluție nedorită, aceea a continuării rămînerii în eșalonul secund.
Primele clasate (n.r., Piteștiul nu a jucat) și-au trecut în cont victorii scontate și continuă cursa pentru accederea în liga națională. Celelalte rezultate ale ale etapei a 11-a, antepenultima a turului campionatului seriei Est: CSM Nitramonia ENA Făgăraș – HC Muntenia București 45-32, Universitatea Galați – Petrolul Teleajen Lukoil Ploiești 35-20, CSM Adjud – Romvag Caracal 18-40, HC Vaslui – Universitatea Petrol Craiova 29-37, HCM II Constanța – HC Focșani 29-25. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.