Activele totale ale Băncii Țiriac au crescut, în primele nouă luni ale anului, la peste 24.400 de miliarde de lei (cu 49% mai mult față de septembrie 2003). Profitul operațional – se arată într-un comunicat primit la redacție – a crescut cu 17% față de aceeași perioadă a anului anterior, și a atins 1.144 de miliarde de lei la 30 septembrie. Banca Țiriac a fost cotată ca a treia bancă în sistemul bancar după profitul net la nivelul anului 2003. Fondurile proprii ale băncii au crescut cu 68% în luna septembrie, față de aceeași lună a anului trecut. Și depozitele clienților au înregistrat o creștere de 33% față de aceeași lună a anului precedent, iar Banca Țiriac deține o cotă de piață de peste 3,6 %. La aceeași bancă, volumul creditelor a crescut cu 29% față de luna septembrie a anului trecut, pe o cotă de piață tot de 3,6%. Din totalul portofoliului de credite al băncii, creditele acordate persoanelor fizice reprezintă 42%. Cele mai solicitate au fost creditele în euro și în lei. Cota deținută pe piața certificatelor de depozit a ajuns la 11,7%. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.