După ce ani la rînd au cerut insistent desprinderea de Colegiul Județean al Medicilor (CJM), în sfîrșit, stomatologii au asociația lor profesională. Recent, cei 270 de medici stomatologi din județ și-au înființat Colegiul Dentiștilor, care va fi pe picior de egalitate cu mult mai „bătrînul” CJM. Totodată, stomatologii și-au ales un consiliu local din șapte membri, din rîndul cărora și-au constituit un birou executiv din cinci medici. Funcția de președinte a fost încredințată doctorului Paul Frangopol, iar cele două fotolii de vicepreședinți vor fi ocupate de doctorițele Natașa Tărăboi și Diana Florina Iovan. Scopul principal al Colegiului Dentiștilor este acela de a apăra interesele stomatologilor, de a-i sprijini în perfecționarea pregătirii profesionale, dar conducerea lui se va ocupa, dacă va fi cazul, și de rezolvarea plîngerilor pacienților nemulțumiți de serviciile acordate de vreun cabinet dentar. „Nu în ultimul rînd, vom face demersuri pentru ca procentul din bugetul asigurărilor de sănătate, alocat asistenței stomatologice, să crească, deoarece acum este foarte mic. Vom participa la negocierea contractului-cadru de acordare a asistenței medicale în sistemul asigurărilor de sănătate pentru anul viitor, susținînd ferm propunerile noastre”, a declarat doctorul Paul Frangopol, președintele Colegiului Dentiștilor. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.