Clădirea Teatrului de Animație a fost lăsată să se năruie. Decizia a aparținut fostei conduceri a Primăriei Bacău, care intenționa să o demoleze. Calistrat Costin, directorul Teatrului „Bacovia”, crede, însă că, în cazul în care s-ar interveni cu minumum de renovări, clădirea ar putea redeveni ceea ce a fost timp de 40 de ani: spațiul al maeștrilor păpușari. „în acel spațiu nu s-a investit nimic timp de ani buni, pentru a se acredita ideea că imobilul trebuie dărîmat. Or, clădirea în care a funcționat timp de 40 de ani Teatrul de Animație a rezistat la toate cutremurele, pentru că este solidă. Interiorul este extraordinar pentru spectacole de păpuși și poate fi considerată una dintre cele mai bune scene pentru acest gen de spectacole din țară”, a precizat Calistrat Costin. Acum, după revendicarea și obținerea clădirii și a spațiului aferent acesteia de către Fundația „Caritatea”, s-a redeschis speranța în rîndul actorilor de la Teatrul de Animație că vor putea să joace spectacole în continuare. Chiar dacă, în momentul de față, accestul în spațiul respectiv este interzis din cauza lipsei autorizației de funcționare, Calistrat Costin crede că totul este posibil în viitorul apropiat. „Chiar dacă se va ridica în acea zonă o clădire nouă, acel spațiu ar putea fi integrat în ansamblul arhitectonic respectiv. E foarte ușor să dărîmi ceva. E drept, un asemenea proiect necesită fantezie din partea arhitecților”, a precizat Costin. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.