Florin POPESCU
Are dreptul o persoană să învețe în limba maternă? Normal că are, iar tratatele internaționale ne dau tuturor dreptul acesta. E valabil și pentru minorități? Eu spun că da, însă nu toată lumea e de acord cu asta. Cei care sînt împotriva învățămîntului în limba maternă se împart în mai multe categorii. Sînt ori xenofobi, ori neștiutori, ori manipulați de „agenturili” noastre. Ori cunosc, în calitate de majoritari, abuzuri ale unor minoritari și au generalizat pînă la intoleranță respectivele situații.
De foarte mult timp, anumite părți ale populației sînt manipulate, din interese care nu le aparțin. Mai întîi e vorba de ceangăi. Personal, eu cred că sînt de orice origine, numai română nu. într-un mai de acum zece ani, am avut și noi, în Bacău, un Tîrgu-Mureș al nostru. Niște reprezentanți ai UDMR veneau îmbarcați în mașini încărcate cu manuale școlare în limba maghiară. „Spontan”, niște localnici îndobitociți de propaganda xenofobă au ieșit în față cu pancarte pe care era tipărit (tot spontan?) „Noi sîntem români”. Manifestația „ad-hoc” s-a lăsat cu violență. Pe imaginile surprinse de camera televiziunii unde lucram atunci, se observa foarte bine că liderii de opinie ce instigau la violență antimaghiară erau îmbrăcați cam la fel. Parcă erau în uniforme. Patru-cinci indivizi în blugi, geacă de blugi (senza cravata) și adidași, nou-nouțe, făceau de zor agitație: ba împingeau la o mașină a UDMR, ba aruncau pe foc manualele maghiare, ba strigau că „noi” nu sîntem aia, ci ailaltă. De la o poștă se vedea că aparțin „agenturilor” noastre.
în al doilea rînd, e vorba despre românii cu naționalitate maghiară, care populează unele zone ale județului. Care e problema lor? Vor ca odraslele lor să învețe în limba maternă. Dacă limba maternă era engleza sau franceza, nu era nici o problemă, accepta tot majoritarul. Dar este maghiara, ceea ce tulbură minți deja tulburate. Nu neg unele abuzuri ale minoritarilor, dar cred că decizia trebuie luată pentru ansamblu. Esența este că acelor oameni trebuie să li se dea ce li se cuvine. Dacă vor maghiară, să fie. De ce m-ar deranja pe mine că nu preferă româna? Chiar dacă i-am obliga, tot n-ar învăța-o. Oricît am fi de „patrioți”, nu putem transforma limba română într-una de circulație internațională. N-avem ce face, trebuie să ne împăcăm cu asta.
Toți românii trăiesc prost. Și asta, nu din cauza ungurilor, ci din cauza noastră, a tuturor celor cu buletin de România. Situația ar cam trebui să le dea de gîndit celor care gîndesc acțiuni de inflamare în ungurime și în românime. Din cînd în cînd, în învățămînt apar tot felul de evenimente provocate. Ori antimaghiare, ori antiromâne. De regulă, cetățenii din acele zone sînt indiferenți la provocările xenofobe, ceea ce nu le dă decît note de zece. Mai rău e că în ecuație se înscriu persoane care se dau profesori. Redacțiile ziarelor primesc din timp, de la români „adevărați”, eventual cadre didactice, telefoane despre manifestări antimaghiare „spontane”. Sau despre „provocări” maghiare. Eu cred că adevărații români își văd de treburile lor, nu se țin de asemenea tărășenii. La fel, și adevărații unguri, sau ceangăi-maghiari. Cît despre serviciile secrete, ce să mai zic?! Oamenii ăia sînt plătiți de la buget. în timp ce ei se ocupă (provoacă?) incidente interetnice, niște români „verzi” fură mii de miliarde de lei. Cine e mai periculos? Un multimiliardar infractor român sau un manual în limba maghiară? Din cauza cui n-avem bani nici să trecem strada?
Iată-l pe profesorul „Crăcănel”. Român adevărat, el și-a dus elevii la teatru. La teatrul „Bacovia”, unde se juca „D’ale carnavalului”. Comčdie mare. Numai că bieții copii, ce plătiseră bilete de intrare, au fost nevoiți să plece înainte să vadă ce face Mița Baston cu vitriolul englezesc. După primul act, profesorii au crezut că li s-a sfîrșit chinul cultural și au tăiat-o cu tot cu elevi din sala de spectacol. Nu că nu le-a plăcut piesa, ci pentru că profesorii, români, nu știau că mai urmează un act. Hai România!Crăcănel”.
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.