Hotărîrea ca datoriile societăților Rafo și Carom Onești către Ministerul de Finanțe și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS să fie trecute la AVAS (care a venit marți, 16 noiembrie, odată cu aprobarea acestei manevre în Senatul României), i-a luat pe nepregătite pe ceilalți creditori. Primul dintre ei, Societatea Națională a Petrolului Petrom, are de recuperat de la Rafo 2.250 de miliarde de lei, iar directorul general al acesteia, Gheorghe Constantinescu, susține că va merge tot pe calea justiției pentru a recupera banii, așa cum s-a început odată cu lansarea în administrare specială a rafinăriei din Onești. Planul de reorganizare a Rafo se află acum în tribunal, care va da un verdict asupra lui pe 24 noiembrie. Dacă datoriile la stat ale rafinăriei au trecut în contul AVAS (în sumă de peste 8.000 de miliarde de lei), alți creditori așteaptă de la Rafo alte circa 10.000 de miliarde. Aceștia sînt, pe lîngă Petrom și stat, societatea Faber (prin care se deruleaza importurile de țitei la Rafo) 5.000 de miliarde de lei, VGB Oil – furnizor și coproprietar al Balkan Petroleum 1.515 de miliarde de lei, Vama Iași 1.000 de miliarde de lei, societatea Tender SA 393 de miliarde, Prospecțiuni SA (controlată de Ovidiu Tender) 216 miliarde de lei și Atlas Gip (controlată tot de Ovidiu Tender) 43 de miliarde de lei. După unele informații, și datoriile către Vama Iași vor fi preluate tot de AVAS.
Statul ar putea avea la Rafo și Carom 62% din acțiuni
Creditorii de stat și Ministerul Finanțelor au încercat să ia o decizie în legătură cu Rafo timp de șapte luni. Marți a fost prezentat Guvernului un raport concret privind planul de reorganizare a societății, dar nu se așteapta nimeni ca miniștrii cabinetului Năstase să ia o decizie înainte de alegeri. Specialiști ai Ministerului Economiei și Comerțului (MEC) lucrează la o notă privind „viabilitatea planului de restructurare a Rafo și încadrarea acestuia în strategia din domeniu”. La sfîrșitul săptămînii trecute, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, AVAS și MEC s-au întîlnit pentru a stabili mai multe variante privind soarta Rafo. Președintele AVAS a opinat, însă, că o executare silită a rafinăriei ar conduce la un grad redus de recuperare a creanțelor, după ce cu puțin timp înaine s-a declarat împotriva reorganizării producției Rafo și, mai ales, împotriva fuziunii ei cu Carom Onești. La fel a opinat și ministrul Finanțelor, Mihai Tănăsescu. Acționarul majoritar de la Rafo, Balkan Petroleum, a venit însă cu propunerea ca în urma fuziunii statul să dețină 62% din noua companie, prin conversia datoriilor în acțiuni. Acest plan de redresare a Rafo l-ar multumi și pe fostul proprietar Corneliu Iacobov, care se consideră „un apropiat al rafinăriei” și care, deși nu mai are nici o legătură oficială cu Rafo, a ieșit săptămîna trecută din nou în fața salariaților acestei societăți și a declarat că rafinăria nu va intra în faliment. în fapt, se pune la cale, de mai mult timp, înființarea unei noi companii – Moldova, care să includă Rafo, Carom și Uton Onești si care să beneficieze de ștergerea datoriilor istorice, ce însumează peste 18.000 de miliarde de lei. Mircea Ursache declara, recent, că „ștergerea și conversia datoriilor istorice reprezintă un proces normal, asociat privatizării și că datoriile neșterse rămîn ce sînt – bani pe hîrtie, surse iluzorii de venit la buget”.
Reacții pe piața de capital
Preluarea datoriilor Rafo la AVAS are deja efecte pe piața de capital. Ieri, 17 noiembrie, la Bursa de Valori București acțiunile Rafo au fost cotate, la vînzare cu un preț record, de 133.000 de lei pe unitate, comparativ cu numai 24.000 de lei la cumpărare și doar 20.000 de lei ultimul preț. Creșterea acțiunii pe piață a fost, însă, de 24% față de ziua precedentă, un alt nivel record, deși nu au fost tranzacționbate decît 121 de acțiuni, iar valoarea totală a tranzacțiilor a fost de numai 2.776.800 de lei. Valoarea nominală a unei acțiuni Rafo este de 25.000 de lei (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.