Plata prin mijloace electronice a taxelor și impozitelor locale nu are prea mult impact asupra băcăuanilor, cu toată că sistemul îi scutește de statul la cozi în fața ghișeelor, dar le oferă și numeroase alte avantaje. Deși a fost implementată încă de anul trecut, posibilitatea achitării prin card sau Internet a obligațiilor fiscale este utilizată de un număr redus de băcăuani, iar interesul pentru plata electronică a impozitelor continuă să rămînă foarte scăzut. De altfel, băcăuanii nu se prea înghesuie nici măcar la consultarea on-line a datoriilor. Asta înseamnă că majoritatea contribuabililor fie nu sînt la curent cu această posibilitate, fie nu au un calculator de unde să poată face acest lucru.
Radu Codrin, directorul Direcției de Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Bacău, spune că la nivelul municipiului Bacău există cîteva sute de contribuabili care au apelat, într-un fel sau altul, la serviciile oferite de sistemul e-tax. Numărul utilizatorilor este, însă, extrem de mic raportat la populația municipiului, care depășește 170.000 de locuitori. Situația nu se prezintă mai bine nici în municipiul Onești, unde pînă ieri erau înregistrați doar 112 vizitatori ai paginii, iar numărul utilizatorilor nu era mai mare de zece. Tot în jur de zece utilizatori au fost înregistrați pînă acum și în sistemul e-tax al Primăriei Moinești. Viceprimarul Neculai Nicifor ne-a declarat că, din cei 12 contribuabili care au folosit pînă acum acest sistem de plată, zece sînt plecați în străinătate și doar doi se aflau în Tîrgu Ocna în momentul în care s-au așezat în fața calculatorului.
Lipsa de promovare își spune cuvîntul
Unul dintre motivele pentru care băcăuanii preferă, încă, să stea la
coadă pentru a-și plăti dările către bugetul local sau de stat este lipsa unei promovări intense a alternativelor electronice de plată.
Dacă oamenii ar fi fost informați că prin sistemele electronice de plată se poate economisi timp, evitînd înghesuiala de la cozi și disputele cu funcționarii de la ghișeu, poate că situația ar fi fost acum cu totul alta. Prin acest sistem există posibilitatea de a efectua plăți și în numele altor persoane. în plus, sistemul electronic functionează non-stop, existînd posibilitatea efectuării plăților la orice oră din zi sau din noapte. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.