Clădirea Teatrului de Animație din Bacău riscă să rămînă un spațiu uitat de toți. Revendicat și obținut conform legii, prin hotărîre guvernamentală, de Fundația „Caritatea”, aparținînd Federației Comunităților Evreiești din România, spațiul ultracentral în care a funcționat, pînă în anul 1947, Centrul Democratic Evreiesc din Bacău, necesită investiții serioase și urgente pentru a putea redeveni ceea ce dorește proprietarul acesteia, adică teatru de animație. Proprietarul clădirii, prin vocea lui George Ristea, juristul Fundației „Caritatea”, ne-a declarat că se dorește ca acest imobil să rămînă în administrarea Primăriei Bacău, avînd ca destinație teatrul de animație. Acest lucru este cunoscut și la Primărie. Corneliu Gavrilescu, jurist în cadrul acestei instituții, ne-a declarat că „spațiul de la Teatrul de Animație rămîne în administrarea Primăriei timp de cinci ani, așa cum prevede actul emis de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România”. Problema necunoscută celor de la București, dar destul de serioasă pentru teatrul băcăuan, este legată de faptul că autorizația sanitară de funcționare în acest spațiu a fost retrasă. „Noi nu putem face nimic, deoarece ordonatorul nostru de credit, Primăria Bacău, este cel care hotărăște ce și cum face. Deocamdată, actorii și păpușarii joacă pe aceeași scenă la Teatrul «Bacovia». Dacă ni se vor oferi condițiile necesare, ne-am putea întoarce cu animația în vechea clădire”, a precizat Calistrat Costin, directorul Teatrului „Bacovia”.
Din nefericire pentru teatrul de animație băcăuan, Primăria Bacău nu se arată dispusă să facă investiții într-un spațiu care nu-i mai aparține. „Deocamdată, Primăria Bacău nu va băga bani să refacă ori să consolideze acest imobil. El a fost revedendicat și cîștigat de Fundația «Caritatea», care este proprietarul de drept”, a declarat Monoranu Pavel, șeful de cabinet al primarului de Bacău.
Din informațiile furnizate de la Fundația „Caritatea”, săptămîna viitoare, delegați ai acesteia se vor deplasa la Bacău pentru a discuta cu primarul Romeo Stavarache statutul și, probabil, viitorul acestei clădiri, pe care vechea conducere a primăriei o vedea casată cu ceva timp în urmă. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.