are poza, cod „cent” (Foto: Liviu MAFTEI) – Șoseaua de centură va
traversa comunele Nicolae Bălcescu, Letea Veche și Săucești
în primăvară încep lucrările la șoseaua de centură a Bacăului
Noua șosea de centură care va ocoli Bacăul prin partea de est a primit în aceste zile finanțare guvernamentală. Banii vor veni de la Banca Mondială, care a încheiat în această săptămînă cu Guvernul României un acord prin care au fost alocate 225 de milioane de dolari pentru îmbunătățirea rețelei de drumuri și a celei de căi ferate. Adevăratul finanțator al lucrării este, însă, Ministerul Transporturilor, care va acoperi costurile de execuție a acestor lucrări care urmează să fie finalizate în maxim cinci ani. Mihai Șlic, viceprimarul municipiului Bacău, a precizat că lucrările de execuție vor putea începe, cel mai probabil, în primăvară, după ce vor fi organizate licitațiile în vederea desemnării firmei care se va ocupa de construcția viitoarei artere ocolitoare a Bacăului.
Șoseaua ar urma să aibă drept punct de plecare ieșirea din localitatea Nicolae Bălcescu, să treacă rîul Bistrița peste podul de la Galbeni, după care să ocolească localitățile Ruși Ciutea, Letea Veche, cartierul Șerbănești, să traverseze terenurile agricole dintre localitățile Săucești și Bogdan Vodă, după care să se intersecteze cu Drumul European E 85 în dreptul localității Dumbrava. Proiectul de realizare a noii artere ocolitoare face parte dintr-un plan național de construire a unei rețele de autostrăzi de centură în care sînt incluse și alte patru municipii. în afară de șoseaua de centură care va ocoli municipiul Bacău au mai fost alocate fonduri pentru realizarea a încă alte patr artere similare, care vor înconjura municipiile Brașov, Tîrgu Mureș, Reghin și Mediaș. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.