Asociația Oamenilor de Afaceri (AOA) din Bacău protestează față de hotărîrea prin care statul a preluat datoriile la buget acumulate de Rafo Onești. Constantin Cercasov, președintele AOA, a organizat la finele săptămînii trecute o întîlnire-dezbatere pe această temă, în principal, dar și pe alte subiecte ce interesează mediul de afaceri băcăuan. Dintre politicienii candidați, au onorat invitația doar reprezentanții Acțiunii Populare (AP) Bacău. De asemenea, alți oameni de afaceri invitați au ignorat dezbaterea ce s-a desfășurat la ceainăria „Natura Club” din municipiu. „Vrem să protestăm față de Ordonanța prin care AVAS preia datoriile Rafo. Banii ăștia, 15.000 de miliarde de lei, au intrat în buzunarele cuiva. E ușor de făcut avere, cînd statul îți face un asemenea cadou. Oricăruia dintre noi i s-ar da 15.000 de miliarde de lei ar face o afacere mult mai profirtabilă decît Rafo”, a spus Constantin Cercasov. El a anunțat că asociația pe care o conduce va ataca în Contencios decizia Guvernului referitoare la Rafo.
Zoe Petre, fost consilier la Președinția României și candidat pe listele AP Bacău, a amintit că partidul său a fost primul care a demonstrat „imensa fraudă” prin care Corneliu Iacobov și-a fi alimentat fără să plătească taxe afacerea de la Onești. „în 2001, oamenii PSD au preluat niște afaceri, le-au folosit ca pe o suveică, le-au stors și acum le dau din nou statului. Alimentarea cu bani publici a firmelor private înseamnă ridicarea la rang național a principiului firmelor căpușă”, a afirmat Zoe Petre. Ea și-a manifestat solidaritatea cu decizia AOA Bacău de a contesta decizia de preluare a datoriilor Rafo.
De asemenea, liderii AP au promis că vor susține în Parlament o altă inițiativă a AOA Bacău, prin care se intenționează reducerea corupției. Constantin Cercasov a promis că asociația sa va milita pentru aplicarea unui principiu de drept din Codul Civil (articolul 3), referitor la Denegarea de dreptate. „Vrem să facem uz de acest principiu care prevede că «judecătorul care va refuza să judece va putea fi urmărit ca culpabil». Noil vrem să îl introducem în Codul Penal sub forma «funcționarul public ce refuză să aplice legea sub cuvînt că nu prevede sau că este întunecată sau neîndestulătoare va fi urmărit, fiind culpabil de denegare de dreptate»”, a precizat președintele AOA. (Florin POPESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.