Elevii din localitatea Chilia Benii, comuna Pîncești, au toate șansele ca din semestrul următor să învețe în școală nouă. Lucrările de construcție a noii clădiri a școlii din localitate vor fi finalizate în curînd, așa încît elevii vor putea învața, în sfîrșit, într-un spațiu adecvat desfășurării activității didactice. în prezent, cei 17 elevi din clasele primare și 20 de micuți care merg la grădiniță învață într-o sală de clasă amenajată într-o locuință privată, pe care autoritățile locale au închiriat-o de la un cetățean din sat. „Condițiile în care se învăța în satul Chilia Benii erau nu tocmai adecvate, așa încît ne-am gîndit să construim o școală nouă. în prezent, în sat sînt 70-80 de familii, dar populația școlară este în creștere, iar o localitate trebuie să aibă măcar o școală și un dispendar. Așa că am ales să facem investiții pentru a ridica o clădire nouă în acest sat”, ne-a declarat Ioan Moțoc, primarul comunei Pîncești.
Lucrările de contrucție a noului sediu al școlii au început în urmă cu doi ani, în urma unui parteneriat între autoritățile din Pîncești, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar și Colegiul „Anghel Saligny” din Bacău. Colegiul a obținut, din donații, materiale de construcții, iar elevii de la profilurile de construcții au ajutat la turnarea fundației. Din toamna trecută, autoritățile locale au preluat integral sarcina de a ridica construcția, iar în anul financiar trecut au investit peste 600 de milioane de lei. Anul acesta, lucrările au continuat, dar valoarea investiției nu este deocandată conscută. „Lucrările în exterior au fost terminate, dar mai avem de finalizat partea de amenajări interioare. Cred că în două săptămîni vor fi terminate toate lucrările, iar cursurile vor începe în noua școală din semestrul al doilea”, a mai spus primarul Moțoc. (Costinela BREAHNĂ)au investit peste 600 de milioane de lei. Anul acesta, luc
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.