cu aproximativ 28% față de acest an n valorile impozitelor și taxelor
locale pentru anul 2005 au fost aprobate ieri de consilierii locali
Cuantumul taxelor și impozitelor locale pe care băcăuanii le vor avea de plătit în cursul anului viitor a constituit, ieri, motiv de aprigă dispute politică în rîndul consilierilor locali. Primul care a dat tonul discuției a fost primarul Romeo Stavarache, care i-a informat pe consilierii locali că, în urma scăderii considerabile a nivelului taxelor și impozitelor locale pe anul 2005, bugetul local va fi primul care va avea de suferit în urma diminuării cu pînă la 110 miliarde de lei a sumelor care vor urma să fie încasate în contul acestor taxe. „Asta înseamnă că vom avea nevoie, în primul rînd, de o accelerare a ritmului de colectare a acestor impozite locale, motiv pentru care vom impune măsuri mai drastice pentru cei care nu își vor achita obligațiile pe care le au față de bugetul local”, a punctat primarul Stavarache. La rîndul său, fostul viceprimar Laurian Lucaș, în prezent consilier din partea Partidului Noua Generație (PNG), a cerut o serie de precizări legate de valoarea sumelor care vor fi alocate pentru investiții în condițiile în care bugetul de anul viitor va fi mai sărac cu mai bine de o sută de miliarde de lei față de cel din acest an. „Ne vom baza, în primul rînd, pe atragerea de surse extrabugetare pentru a le direcționa către investiții”, a venit, promt, răspunsul Romeo Stavarache. Primarul Bacăului nu a fost, însă, singurul care a ținut să îi răspundă fostului viceprimar Laurian Lucaș. Consilierul democrat Mihai Banu a precizat că a avut ocazia, în ultimele luni, să verifice sumele care au fost cheltuite de fosta administrație locală pentru lucrări de investiții. „Am constatat că valoarea lucrărilor executate în 2003 a fost supraevaluată cu aproximativ 300 de miliarde de lei. Pe lîngă această sumă, cele o sută de miliarde de lei care se vor pierde în urma scăderii taxelor locale nu va reprezenta mare lucru dacă actuala administrație va ști să administreze mai bine banii pe care îi va avea la dispoziție. Este o vorbă românească ce spune că sacul se ține strîns de la gură nu atunci cînd se ajunge la fund”, a fost de părere Mihai Banu. Interevenția sa a dat naștere unui lung șir de replici între consilierii care au făcut parte și din vechea administrație și mai noii consilieri. în plină campanie electorală, aleșii locali nu au ezitat să folosească acest subiect extrem de sensibil pentru buzunarul fiecărui contribuabil pentru a mai aduce un plus de imagine formațiunii politice din care fac parte. Noua administrația a ținut să amintească faptul că prin scăderea nivelului taxelor nu se resepectă decît o promisiune făcută electoratului înainte de alegeri, în timp ce aleșii locali care au făcut parte și din vechiul consiliu au ținut să atragă atenția actualei conduceri a Primăriei Bacău că aleșii locali nu au de făcut acum decît să indexeze taxele și impozitele locale aprobate la sfîrșitul lunii mai. în realitate, însă, valorile acestor taxe au fost calculate în baza prevederilor Condului Fiscal și ale Ordonanței de Guvern 783/2004 privind indexarea, ajustarea și actualizarea anuală pe baza ratei inflației aplicabile în anul fiscal 2005. Acest act normativ stabilește criterii similare pentru calculul valorii taxelor și impozitelor locale pentru toate localitățile de același rang. Administrațiile publice locale nu mai au acum la îndemînă, așa cum se întîmpla pînă acum, posibilitatea de majorare cu un procent anume a acestei taxe. Asta înseamnă că valori similare ale taxelor și impozitelor locale vor putea fi întîlnite, anul viitor, în toate localitățile de același rang cu municipiul Bacău. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.