Totul a plecat de la acel blestemat minut 95. Cînd Oprița a egalat șI FCM Bacău a pierdut două puncte în fața Stelei. „Taurii” au coborît la -4 la „adevăr” șI joacă ultima etapă a turului cu teama că de Sărbători vor avea buzunarele aproape goale. Asta pentru că la începutul campionatului, președintele Gheorghe Chivorchian le-a prezentat jucătorilor sistemul de premiere, unul avantajos, în condițiile unui buget mult inferior celui din sezonul trecut. Pentru o victorie pe propriul teren, Răducan șI colegii lui de echipă urmau să încaseze cîte 500 de dolari. Pentru succesul afarâ, suma este dublă. Exceptînd meciurile cu Rapid, Dinamo șI Steaua, cînd prima s-a triplat. Nimic de zis pînă aici. Numai că primele sînt valabile numai cu condiția ca FCM Bacău să nu coboare sub -6 la „adevăr”. Altfel, acestea se înjumătățesc, iar la peste -10 la „adevăr” sînt blocate. Partida cu FC Național îI poate arunca pe „tauri” exact acolo unde nu au visat, mai ales după ce au avut un început de sezon peste așteptări. -7 este cifra care ar putea fi văzută în clasament în dreptul trupei lui Popovici dacă sîmbătă nu învinge Naționalul. O formație care vine cu ascendentul moral, după ce a eliminat Bacăul din Cupa României. ȘI nu oricum, ci umilnd-o, scor 5-0.
Obligați să cîștige
Stresul din sînul lotului este evident. Ieri, cu cîteva minute înainte de a intra în campionat, Gabriel Bojescu spunea că „e obligatoriu să cîștigăm. Altfel, situația noastră devine alarmantă”. După un traseu cu puține sincope la un moment dat, Cristi Popovici îșI vede trupa amenințată de zona periculoasă a clasamentului. Adică obligată să cîștige meciul de sîmbătă. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.