Zăpada abundentă și poleiul așternut în cursul zilei de ieri pe arterele rutiere ale județului au făcut primele victime. Cel mai grav accident de circulație s-a petrecut în jurul orei 12,45, în comuna Livezi. Călin Vintilă, de 48 de ani, din Brașov, conducea cu viteză excesivă autoutilitara B 81323 dinspre Onești spre Bacău însă, într-o curbă, mașina a derapat din cauza poleiului și s-a izbit frontal de un TIR cu remorcă, condus regulamentar de cetățeanul polonez Robert Nowak, de 35 de ani. în urma accidentului, cîteva sute de kilograme de aracet care se aflau în cabina autoutilitarei l-au acoperit pe șofer și s-au împrăștiat pe partea carosabilă. Pentru a-l scoate pe șofer dintre fiarele contorsionate a fost necesară intervenția echipei de descarcerare a pompierilor militari. Călin Vintilă mai era încă în viață, însă a murit în drum spre spital. Cel mai probabil, decesul s-a datorat multiplelor leziuni și faptului că acesta s-a înecat cu aracet. Cel de-al doilea accident soldat cu victime s-a petrecut în jurul orei 11,30, pe DN 2, pe raza comunei Răcăciuni. Vicențiu Dumea, de 29 de ani, din București, aflat la volanul Daciei B 20 WYD, datorită vitezei și a carosabilului acoperit cu zăpadă, a derapat și s-a izbit frontal de Dacia B 28 FCA, condusă de un alt bucureștean, Constantin Iloiu, de 58 de ani. în urma accidentului, Constantin Iloiu a suferit multiple fracturi costale, iar soția sa, Teodora, de 56 de ani, a fost internată în spital cu diagnosticul de plagă scalpată și traumatism cranio-cerebral. (Dan MUNTEAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.