Varietăți critice

Note despre lectură

Fapt cert, se citește mai puțin – cantitativ și calitativ – decît odinioară.
„Pînă în clasa a șasea (de liceu), citisem cîte ceva din: Stendhal, Musset, Balzac, Concourt, Daudet, multe din romanele, pe atunci la modă, ale lui Georges Ohnet, Maupassant și mai mult ca jumătate din seria lui Zola: Les Rougon-Macquart.
Pînă la bacalaureat adăugasem: pe Edgar Poe, pe Paul Verlaine, pe Josephin Peladan, pe Flaubert… Madame Bovary era prea desăvîrșită pentru vremea aceea. Salambo, dimpotrivă: cu splendorile ei africane, cu alaiurile și cu bătăile ei cu elefanți, venea la foarte nimerit loc de întîlnire cu: Viețile lui Plutarh, cu Cîntarea Cîntărilor, cu Maspero și cu Duruy, cu Anabasis al lui Xenofon…Pe Chateaubriand, pe Lamartine, pe Baudelaire, pe Anatole France, pe Sienkiewicz și pe romancierii ruși era să-i cunosc mai tîrziu, în anii de teologie…”
Pornind de la această „mărturie literară” a lui Gala Galaction, zilele trecute am încercat să aflu de la studenții mei ce le spun numele scriitorilor citați de autorul romanului „La răspîntie de veacuri”. Sîntem și noi la una. în fața a mai bine de jumătate dintre ele au ridicat din umeri, iar pe celelalte le-au recunoscut doar prin unul sau două titluri. Dar nu numai lista nu are corespondent, ci și atitudinea față de lectură. Cît se citește, se citește fără patimă, fără bucurie intelectuală, fără ambiție. De ce acestea s-au diminuat? Cauzele sînt multiple. Cînd mergi pe firul lor, constatarea cea mai surprinzătoare e că, în loc s-o stimuleze, în numeroase cazuri, școala taie pofta de lectură, prin acceptarea în procesul de predare și de învățare a unor surogate didactice (gen „consultații”, „analize”, „comentarii”, de care e plină piața) ce „ecranează” contactul direct cu textele. Suficientă pentru trecerea unor examene, această știință obținută la mîna a doua filoxerează, strepezește plăcerea de a citi. Fatalmente, cultura absolvenților din ultimele decenii e (cu minime excepții) o cultură de rezumate. Interesul lor se limitează la „cartea utilă”.

A fost o vreme în care am crezut că televiziunea poate influența în bine lectura. Nu mai cred. Dimpotrivă, înclin să le dau dreptate acelora care spun că ea „ne-a luat cartea din mînă”. Divertismentul, talk-show-urile, buletinele de știri, transmisiunile sportive, telenovelele au prins mult prea tare ca să mai lase ceva timp și pentru cititul cărților. Zapping-ul (o trecere în revistă adesea oarbă, indiferentă) a înlocuit datul paginilor. O grabă fără sens cere „butonarea” continuă. Popasurile pe un canal sînt scurte, impacientate, nervoase. Amatorii acestui procedeu nu cunosc zăbava, și nu fiindcă ar fi extrem de ocupați, ci pentru că agitația le-a devenit obișnuință. Ei nu mai sînt capabili să urmărească un film de la început la sfîrșit, un spectacol întreg ori să citească un roman. Caută (nu știu de fiecare dată pentru ce) altceva: scurt, senzațional, amuzant. Poluările repetate ale televiziunii le-au provocat un soi de astm intelectual. Cînd e să citească, în fața a tot ce depășește mărimea unei note dintr-un tabloid sau a unui anunț publicitar, se sufocă, manifestă adversitate. Și involuția încă nu s-a terminat.

Cred că e necesară și posibilă o reeducare pentru lectură. Nu puțini dintre cei care încă mai citesc o fac defectuos. Ignoră faptul că fiecare carte trebuie citită într-un ritm similar cu cel în care a fost scrisă. Acesta e legat de epoca apariției. Cronicarii, de pildă, scriau greu, avînd prezente în minte tipare sintactice străine. Sînt, pe alocuri, dificultoși, obscuri. Pus în situația să-i citească, tînărul de azi se repede să le parcurgă „zacealele” ca pe niște articole de ziar. Vînează înțelesul, patinează, cu gîfîieli, peste cuvinte. Aceeași grabă face numai parțial comprehensibil chiar și un fragment de jurnal sau un poem dintr-o epocă mai apropiată de a noastră. Cînd mă confrunt cu asemenea situații, pun imediat frînă: cer o lectură lentă. Două ore de seminar n-ajung pentru descifrarea a trei pagini. Demonstrația are ca scop să arate că o „abordare” nepotrivită ar lăsa în urmă nelămurite zeci de nume, imagini și aluzii. Există stiluri ale lecturii: cine le stăpînește, înțelege mai mult.

Recomandare și etern deziderat: lectura voluptoasă, cu uimiri și revelații, din cei „mari”, în felul în care o făceau un Flaubert, un Ibrăileanu sau un Galaction. Să te simți în același timp reconfortat și strivit de măiestria celor pe care îi citești. Să-i citești cu admirație, afundat în pagini, atent la „chimia stilului”. Să te bucuri de ideile juste și de ceea ce-i bine scris. Avem autori care să merite asta, pentru care să rupi o zi ori o săptămînă contactele cu lumea exterioară.
Constantin CĂLINgie…”
Pornind de la această „mărturie literară” a lui Gala Galaction, zilele trecute am încercat să aflu de la studenții

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!