Sinaxar ortodox: Pătimirea Sfîntului Mucenic Paramon

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Saturnin

„Ați auzit cum vom fi judecați și cum iese sufletul din trup? Pentru aceea zice Proorocul: „De ce mă tem de ziua cea rea? Pînă și fărădelegea călcîiului meu mă va însoți”. Că va veni o zi și un ceas, cînd va lăsa omul toate și pe toți, și se va duce singur-singurel, gol și fără ajutor, fără ocrotire, fără de însoțire, negătit, fără îndrăzneală. Toate vor fi în ziua cînd nu se așteaptă, cînd se desfătează, cînd strînge averi, cînd benchetuiește, cînd nu se îngrijește, ca într-o noapte adîncă, întunecoasă și dureroasă. Se duce ca un osîndit, acolo unde se duce toată firea oamenilor care au Sfîntul Botez. De mulți povățuitori ai trebuință în ceasul despărțirii sufletului, de mulți ajutători, de multe rugăciuni, de mulți împreună călători, de multe fapte bune.. Mare va fi frica și cutremurul, mare taina, mare trecerea trupului către lumea cea de dincolo, cînd se duce omul către veacul cel nemărginit, de unde nimeni nu s-a mai întors. Unul singur este ceasul acela și nu alt ceas, una singură este calea aceea și nu este altă cale. Cumplită este trecerea, dar toți vom trece prin ea. Strîmtă și necăjită este calea, dar toți vom călători pe ea. Amar și greu este paharul, dar toți îl vom bea. Mare și nearătată este taina morții și nimeni nu poate să ne-o povestească. Groaznice și înfricoșătoare sînt cele ce le va pătimi atunci sufletul, dar nimeni din noi nu le știe. Ne ducem și nu știm unde vom fi. Orice bine am lucrat acum, pe acela l-am și dobîndit și orice am trimis înainte, acela ne va întîmpina. Orice am agonisit pe pămînt, aceasta îmi va fi folosul. De am miluit pe cineva, în ceasul acesta voi fi și eu miluit. De am adăpostit pe cineva, acum voi fi și eu adăpostit. De ce să-mi aprindeți lumînări, cînd eu nu mi-am aprins candela sufletului meu? De ce să mă puneți ca pe cuvioși în sicriu, cînd viața și năravul lor nu l-am urmat? Vai mie cum m-am înșelat, cum m-am batjocorit, zicînd: „Sînt tînăr, să mă îndulcesc din dezmierdările vieții. Să mă desfătez din destul de dulcețile lumii. Să-mi îngrijesc trupul și, apoi, mai pe urmă, mă voi pocăi. Că Dumnezeu este iubitor de oameni și negreșit mă va ierta”. Aceasta, în fiecare zi gîndindu-le, rău mi-am cheltuit viața. învățam și aminte nu luam. Eram sfătuit și rîdeam, auzeam Sfintele Scripturi și nu credeam și, iată, acum sfîrșitul m-a prins nepregăatit. Auzeam de judecată și o luam în batjocură, auzeam de moarte și trăiam ca un nemuritor. Iata acum am ajuns nepocăit și nu-i nimeni să mă izbăvească. Caut ajutor și nu-i nimeni să mă ajute. Iată, mă osîndesc pi nu este nimeni care să mă mîntuiască. Dreaptă este judecata lui Dumnezeu. De cîte ori n-am făgăduit că mă pocăiesc și iarăși mai rău am lucrat! De cîte ori I-am căzut înainte și iar m-am lepădat! De cîte ori m-a miluit și eu iarăși L-am supărat…?!” (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!