CORBASCA: Cea mai pitorească secție de votare dintre cele șase ale comunei Corbasca a fost cea din satul Băicioi. Mai bine de 1.300 de locuitori ai satului au avut dreptul de vot, iar pînă seara au ajuns la urne circa 700 dintre ei. Pe drumul spre secția de votare și în fața ei, vînzoleală mare: pentru rromii din Băicioi, alegerile de ieri au fost o sărbătoare mare. Dacă-i întreba-i cu cine au votat, nu aflai mare lucru, dar pe stîlpii din tot satul, ca și pe garduri, de peste tot zîmbeau cu înțeles numai Gigi Becali și Adrian Năstase. în sat, pînă spre seară, polițiștii au avut de lucru cu alegătorii, pentru că 116 dintre ei au primit chiar atunci cărți de identitate noi. „Nu s-a reușit același lucru pentru toți cei fără cărți de identitate – spunea șeful de post -, pentru că pe mulți nu i-am găsit, alții tot nu mai sînt în sat”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.