Cine pe cine fură?

Florin CRĂCIUN

De ieri noapte sîntem, în sfîrșit, mai liniștiți. Chiar dacă nu oficial, știm ce partide ne vor conduce patru ani de acum înainte și e sigur cine a intrat în turul doi în cursa pentru fotoliul de președinte. A fost o lună în care electoratul a putut admira rufele murdare spălate în public de candidați și în care circul și atacurile de cea mai joasă speță nu au lipsit. Timp de cîteva săptămîni, cu toții am avut parte de promisiuni la care nici măcar nu am fi visat vreodată. Normal ar fi ca după ce ne-am dat votul celor pe care i-am crezut cei mai buni, de acum înainte să curgă doar lapte și miere. Dar să nu uităm că asta se întîmplă doar odată la patru ani. Ca un făcut, în preajma alegerilor, toți candidații își aduc aminte de adresa ta de acasă, unde îți asaltează cutia poștală cu scrisori de mulțumire pentru că exiști. Ei se confesează ca unui vechi prieten cu care nu s-au văzut demult și căruia îi spun cît de greu a fost pînă acum și cît de bine va fi de acum înainte. Culmea este că nici unul nu așteaptă răspuns de la tine, pentru că oricum nu l-ar primi. Răspunsul tău e ștampila aplicată pe buletinul de vot. Și al cărei tuș, de cîțiva ani buni, are termenul de valabilitate expirat.

în sport se spune că cel mai bun trebuie să învingă. Așa ar trebui să fie și în viața de toate zilele. Politica este însă un caz aparte. Cînd este vorba de ciolan, noțiunea de fair-play dispare cu desăvîrșire. în lupta electorală dispar principiile, cei șapte ani de-acasă, bunul simț. Din mocirla dusă în fața sau de cele mai mult în spatele scenei, cei care visează să apuce măcar o ciozvîrtă se depersonalizează și devin fiare. âși cumpără televiziuni și gazete care să-i înalțe și se minunează chiar și ei cît pot fi de deștepți. Alții află tot din ziare despre lucruri pe care le-ar fi făcut, dar la care nici măcar nu s-au gîndit vreodată. în fond, e și ăsta un mijloc de a-și face publicitate electorală. Puțini sînt însă cei care se gîndesc la cel care votează și în mîinile căruia se află puterea care l-ar putea propulsa spre un somn lin în Parlament. Asistăm, fără să ne dăm seama, la un teatru prost, în care actorii mimează și care ne transformă în marionete. Doar niște biete mașini, programate să pună ștampila de vot odată la patru ani. Apoi, devenim fier vechi pînă la viitoarele alegeri.

Am urmărit actuala campanie electorală cu un sentiment ciudat, pe care nu pot să-l definesc. Ceva între milă, înțelegere și silă. Poate ceea ce ar caracteriza cel mai bine febra alegerilor din acest an ar fi un început surprinzător de timid, după care atacurile din toate părțile au depășit cu mult orice regulă a bunului simț. Ziua de duminică a fost poate cea mai tensionată. Nu atît pentru alegători, ieșiți la vot mai degrabă cu gîndul ca să nu cumva să iasă celălalt partid sau contracandidat, ci pentru zelul de care au dat dovadă șefii de campanie. Ca un simplu spectator la această luptă surdă pentru ciolan, parcă te cuprinde un sentiment de silă cînd vezi cum poate cineva să manipuleze o masă de oameni. Și cînd spun asta, nu vorbesc despre un singur partid, ci despre mai toate dintre cele aflate în competiție. Acuzațiile de o parte și de alta aminteau de diversiunea din zilele Revoluției, cînd fiecare vedea pe cel din jurul său un posibil terorist. Tocmai de aceea, după o asemenea încrîncenare, discursurile celor doi lideri de partid rămași în cursă mi s-au părut surprinzător de liniștite și de bine ticluite. Nu e exclus ca fiecare să-și fi pregătit două alocuțiuni diferite, pe care ar fi urmat să le rostească în funcție de mersul evenimentelor. A fost ca un text electoral scris de un gazetar care ar fi trebuit să umple doar cu DA sau cu NU spațiile lăsate intenționat libere. în funcție de mîna care îl hrănește. l din jurul său un posibil terori

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!