Consiliul local din Comănești a hotărît să instituie, cu începere de anul viitor, taxe pentru mijloacele auto care parchează în oraș. Astfel, pentru parcarea ocazională se va plăti o taxă ce variază, în funcție de capacitatea cilindrică, între 6.000 și 10.000 de lei pentru o oră. în cazul parcărilor curente se vor achita între 100.000 lei și 300.000 lei pe an, sume ce variază tot după capacitatea cilindrică.
în această situație, posesorilor de autovehicole le vor fi eliberate de către primărie permise permanente de parcare. Banii astfel rezultați la bugetul local vor avea ca destinație repararea străzilor din localitate. Consilierii locali au modificat, pentrul anul 2005, și unele taxe ce privesc comerțul din piața agroalimentare a orașului. Prin urmare, comercianții care dețin construcții provizorii vor plăti 100.000 de lei lunar. în schimb, cei ce efectuează comerț în spații închiriate de la primărie vor achita pe lună o taxă de 150.000 de lei. De menționat că în ambele cazuri, în prezent se plătește aceeași sumă, respectiv 48.000 de lei pentru o lună de zile. De asemenea, a fost fixată la 120.000 de lei și taxa lunară pentru cei ce utilizează tarabele. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.