Un studiu realizat prin intermediul unui sondaj de opinie efectuat în rîndul elevilor din cîteva școli băcăuane a scos la iveală probleme grave cu care se confruntă unitățile de învățămînt din județ. Sondajul face referire la relația dintre profesori și elevi și constă în completarea unui chestionar, dar a pus pe jar cadrele didactice din școli. „Studiul pe care îl realizăm în prezent în școli vizează îmbunătățirea relației dintre profesori și elevi. Am constatat că elevii din clasele a V-a sau a IX-a au probleme cu adaptarea în școală, iar rezultatele școlare au de suferit. Vrem să vedem care este cauza și să căutăm soluții”, a precizat Livia Sibișteanu, inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Cu prilejul realizării acelui sondaj, inspectorii școlari au depistat, cu ajutorul elevilor, noi cazuri de profesori care consumă băuturi alcoolice în timp ce sînt la școală. Este cazul unui profesor de la Școala „Geroge Enescu” din Moinești, al unuia de la Școala 2și un altul de la Colegiul „Henri Coandă” din Bacău.
Realizarea acestui studiu a stîrnit foarte multe valuri în școlile în care a fost realizat. „Am avut chiar situații în care colegii noștri au refuzat distribuirea chestionarelor în școli. Menirea lui nu este, însă, să-i vînăm, ci să se realizeze o integrare cît mai bună a elevilor în școală, să identificăm care sînt cauzele care duc la neadaptarea în clasele de început”, a mai afirmat Livia Sibișteanu. Pînă acum, chestionarul a fost distribuit în școlile în care există psihopedagogi, însă va fi extins la cît mai multe unități de învățămînt din județ. în funcție de problemele care vor fi identificate, specialiștii vor încerca să consilieze atît elevii, cît și profesorii care vor fi depistați că au probleme în ce privește relaționarea cu elevii. Din punctul de vedere al ISJ, studiul are și un alt scop, acela de a-i pregăti pe profesori să fie evaluați din perspectiva elevilor. „în viitor, relația cu comunitatea locală, cu părinții și elevii va fi determinantă în ce privește evaluarea activității unui profesor. Va veni și la noi ziua în care un profesor cu mai multe cărți publicate să-și piardă postul dacă nu este apreciat de elevi și părinți. Acest sondaj este o variantă să-i pregătim să-și schimbe atitudinea, pentru că vremurile vor fi cu totul altele”, a mai precizat inspectorul adjunct Livia Sibișteanu. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.