Concursul de matematică „Gheorghe Vrănceanu”, organizat vineri și sîmbătă de colegiul cu același nume din Bacău, a reunit la start nume de marcă din domeniul matematicii. De departe, cel mai renumit olimpic care s-a aliniat la statul acestei întreceri este Adrian Zahariuc, de la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, distins în vara acestui an cu medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Matematică de la Atena. Zahariuc va lupta pentru supremația concursului cu Marius Pachițariu, din Iași, component al lotului de matematică lărgit al României, și cu Ovidiu Bratu, din Brăila, care s-a remarcat, de asemenea, în concursurile naționale de profil.
Ieri, cei 232 de elevi din 13 județe și din Bacău care s-au înscris la concurs au susținut proba în întrecerea individuală, derulată pe parcursul a trei ore. Rezultatele după prima evaluare urmau să fie afișate spre sfîrșitul serii, iar în funcție de prestația fiecăruia reprezentanții județelor urmau să stabilească și componenții echipajelor care vor intra sîmbătă în concurs.
Organizatorii sînt de părere că, și în acest an, concursul pe echipaje va avea o mare priză în rîndul organizatorilor. în această întrecere, județul Bacău va fi reprezentat la gimnaziu de două echipaje din Bacău și unul din Onești, iar la liceu vor intra în concurs cîte un echipaj de la colegiile „Ferdinand I” și „Gheorghe Vrănceanu”, precum și unul de la Onești. Premierea celor mai buni concurenți va avea loc duminică dimineață, la Sala Ateneu. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.