Pe urmele lui George Apostu

George Apostu s-a născut la 20 decembrie 1934, la Stănișești, județul Bacău, dintr-o familie de țărani. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția sculptură, promoția 1959, clasa lui Ary Murnu. La îndemnul criticului Petru Comarnescu, deschide prima expoziție personală în 1964, în grădina Casei Scriitorilor din București. în 1965, a participat la Bienala „Le jeune sculpture” de la Paris, unde a primit elogii și un premiu din partea lui Andre Malraux. A participat la numeroase expoziții personale și de grup în Brazilia, Cehoslovacia, Anglia, Franța, Japonia, Germania, Polonia, Austria, Ungaria, Finlanda, Italia, Grecia. în 1982 a fost numit profesor de sculptură în lemn la Academia Michelangelor din Agrigento (Italia), în același an, în luna octombrie, stabilindu-se la Paris. La 13 octombrie 1986, George Apostu se stinge din viață, fiind înmormîntat în cimitirul Pere Lachaise din Paris. în 1987, a luat ființa la Paris „Asociața Prietenii lui George Apostu”, printre fondatori numindu-se Ionel Jianu și Gabriela Ionescu de la Radio France International.

Stănișeștii n-ar fi fost nimic fără sculptorul George Apostu. Poate un colț înfundat de județ, aflat la 60 kilometri de oraș, unde, atunci vin ploile sau ninsoarea, nimeni și nimic nu te mai scoate spre aerul putred al Bacăului. Băcăuanii, prinși de griji cotidiene sau rapoarte de activitate către autorități, vorbesc tot atît de puțin de George Apostu, pe cît vorbesc de Părintele Galeriu, alt băcăuan originar din Răcătău. Cu siguranță, puterea lor de expresie, orală sau artistică, depăște cu mult conștiințele încă amețite de aburii vechiului regim. George Apostu nu a fost decît unul dintre spiritele îmbălsămate în mireasma inconfundabilă a Ortodoxiei trăită la Paris sau la București, la apogeul și la apusul meschin al comunismului românesc. Anul acesta a fost dedicat de UNESCO lui George Apostu. Emil Cioran s-ar fi bucurat să audă acest lucru și, probabil, ar fi scris mult mai multe despre Apostu. Mai ales că Chriștii lui au fost contemplați de Cioran zile la rînd, făcîndu-l pe acesta să compare „Christ-ul mort” realizat de pictorul Holbein cu cei ai sculptorul băcăuan și să mărturisească, în 1987, că „chriștii lui George Apostu reprezintă punctul extrem, culmea vertiginoasă a operei sale”, fără a uita să precizeze că „nu ne putem îndoi că Apostu n-ar fi fost un spirit profund religios”. De altfel, despre marele băcăuan au scris nu doar Cioran, ci și Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Monica Lovinescu, Ion Frunzetti, Nicolae Breban, Theodor Enescu, sau Sandra D’Aboville în „Le Figaro”, și mulți alții.
Astăzi, unul din puținii oameni care s-a zbătut pentru păstrarea memoriei lui George Apostu, a rămas nepotul său Dinu Apostu. A rămas, după ce mama sa și sora sculptorului, Dumitra Apostu, s-a stins din viață, luptînd pentru salvarea memoriei fratelui său. Dinu s-a zbătut de unul singur pentru a recupera casa natală a sculptorului și pentru a o reda posteriorității ca loc de peregrinaj pentru tinerii talentați din țară sau de peste hotare, dornici să vadă de unde a pornit sculptorul. O casă țărănească, realizată în stil neoclasic. „Casa de la Stănișești am preluat-o după Revoluție. Era în paragină totală. Am reclădit-o fără să primesc nici un ajutor de la nici o autoritatea din Bacău. Nu am fost ajutat cu absolut nimic. Acum vreau ca această casă să rămînă ca o continuitate a gîndului lui Apostu”, ne-a declarat Dinu Apostu. Iar locuința primordială este identică cu cea de la Băneasa (București), este identică cu cea de la Stănișești. Prin 1993-1994, un grup de studenți de București, a îndrăznit să vină la Stănișești pentru a vedea locul de naștere a marelui sculptor băcăuan. Ei au locuit aici vreme de cîteva luni. „Și-au confecționat singuri linguri și alte obiecte necesare pentru a trăi”, și-a amintit Dinu. Astăzi, la 18 ani de la moartea unchiului său, Dinu are nedumeriri pe care probabil nu și le va lămuri niciodată. Mai ales că George Apostu era un naționalist convins și un bun român. „Este un semn de întrebare de ce a murit la Paris. El a avut probleme cu Ceaușescu, însă nu voia să plece din țară. A fost anticomunist. Tot neamul nostru a fost împotriva comunismului”, a afirmat Dinu Apostu. După cum se știe, George Apostu s-a stins din viață la 13 octombrie 1986, în urma unui cancer pancreatic, și a fost înhumat la Pere Lachaise din Paris. A murit, fără să știe probabil, că a fost exclus din Uniunea Artiștilor Plastici, și că autoritățile comuniste i-au dărîmat atelierele de pe strada Bateriilor, acolo unde, a dat viață unor cicluri artistice care au stîrnit uimire și recunoaștere internațională „Tată și fiu”, „Fluturii”, „Femei lapone”. Cu Bacăul, George Apostu n-a avut prea multe tangențe. „în 1977, a avut loc o personală la Galeriile de Artă. Doina Bujor a ținut foarte mult să facă o expoziție aici. A fost deosebit de impresionat de tot ce s-a întîmplat”, și-a amintit Dinu Apostu. Imaginea plăcută a acelui vernisaj a rămas și în sufletului maestrului Ilie Boca, care a panotat lucrările alături de Apostu. „Am panotat împreună lucrările. Au venit profesori, elevi, televiziunea, critici de artă. A fost o expoziție impunătoare”, ne-a spus Ilie Boca.

Copiii din Stănișești învață că sculptorul George Apostu a fost al lor

Un semn al trecerii lui George Apostu prin Stănișești se păstrează în cimitirul satului, aflat la intrarea în comună, pe coama unui deal. Aici, la mormîntul tatălui său, Vasile Apostu, marele scultor a realizat o cruce de piatră care să păstreze peste veacuri memoria părintelui. Dar nu numai atît. La Stănișești copiii învață zi de zi să deslușească buchiile cărții. Pe lîngă manualele pe care le deschid cu gîndul la vremea rece de-afară și la munca grea a cîmpului, micuții mai învață un lucru: cine a fost sculptorul George Apostu. Un paradox trăznit, pe care cuvintele nu-l pot explica. Să-i vezi pe micuții desprinși din romanul lui Marin Preda, cum stau și ascultă, cu ușoară mirare, cuvintele profesoarei de istorie Stratica Apostol, că „aici la Stănișești s-a născut și a crescut marele sculptor George Apostu”. Cu un mic colț dedicat maestrului, aflat pe hol, ce cuprinde copii xerox mai mult sau mai puțin reușite, prezentîndu-l pe maestru la lucru, și un bust amplasat în fața școlii, George Apostu domină generos modesta instituție de învățămînt din satul natal. Acolo unde, se spune, și-ar fi dorit să se întoarcă încă o dată înainte de a murit, descuț, pentru a săruta pragul casei natale. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!