Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Ioan al Crucii
Fericitul Pavel cel simplu, ucenicul Sfîntului Antonie, a povestit că odată a mers la o mănăstire, pentru a vedea ce fac călugării. După ce a discutat cu ei, fericitul Pavel s-a așezat lîngă ușa bisericii, pentru a lua aminte la fiecare din cei ce intrau în biserică. Pentru că avea darul de a privi în sufletul oamenilor așa cum vedem noi chipul unii altora. Și se bucura cînd îi vedea pe călguri intrînd cu sufletul curat, pînă cînd, a văzut pe unul negru și întunecat la tot trupul și dracii ținîndu-l de amîndouă părțile și trăgîndu-l spre ei și punînd căpăstru în nasul lui, iar pe sfîntul lui înger mergînd departe de dînsul, posomorît și întristat. Iar Pavel a lăcrimat și a plîns. Cei ce au văzut grabnica lui schimbare l-au întrebat, rugîndu-se să le spună pentru ce plînge, socotind de nu cumva toți sînt în primejdie. L-au mai rugau, iarăși, să intre și la slujbă cu dînșii. însă Pavel a rămas afară, tăcînd și plîngînd pe cel ce i s-a arătat întunecat.
După puțin timp, sfîrșindu-se slujba, și ieșind toți afară, iarăși a luat aminte Pavel la fiecare, știind ce fel a intrat și vrînd să cunoască în ce fel iese. A văzut pe bărbatul acela, care avea mai înainte tot trupul negru și întunecat, că iese din biserică luminat la față, alb la trup și pe draci mergînd departe de dînsul, iar pe sfîntul înger de-aproape urmîndu-i și bucurîndu-se de dînsul. Iar Pavel, sărind de bucurie, a strigat, binecuvîntînd pe Dumnezeu, apoi s-a suit pe o treaptă înaltă și i-a chemat pe toți lîngă dînsul. După ce s-au adunat toți, Pavel a povestit cele ce văzuse dînsul, mai înainte de intrarea în biserică, și, iarași, și ce văzuse după aceea. Apoi l-a rugat pe bărbatul acela să spună motivul pentru care i-a dăruit lui Dumnezeu această grabnică schimbare. Omul respectiv, fiind vădit de Pavel, înaintea tuturor, a povestit despre dînsul: „Eu sînt om păcătos și de multă vreme viețuiam, pînă acum, în desfrînare. Iar acum, intrînd în sfînta biserică, am auzit citindu-se din Sfîntul Prooroc Isaia: „Spălați-vă și vă curătiți. Nu mai faceți rău înaintea ochilor Mei. învățați să faceți binele. De vor fi păcatele voastre cum e carmazul, ca zăpada le voi albi. De veți vrea și de Mă veți asculta, bunătățile pămîntului veți mînca”. Iar eu auzind acestea, am suspinat și am zis către Dumnezeu: „Tu, Dumnezeule, Care ai venit în lume să mîntuiești pe cei păcătoși, cele de acum, prin proorocul tău ai făgăduit, împlinește-le cu fapte și la mine, păcătosul și nevrednicul. Că, de acum îți dau cuvînt și mă făgăduiesc și din inima mărturisesc Ție, că nu voi mai face astfel de rău, ci mă lepăd de toată fărădelegea și âți voi sluji de acum cu inimă curată”. Cunoscînd, din dumnezeieștile Scripturi și din descoperirile sfinte, cîtă bunătate are Dumnezeu către cei ce âl caută pe Dînsul și prin pocăință își îndreptează greșelile lor, să nu ne deznădăjduim de mîntuirea noastră. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.