Un student înscris în anul I la Marketing, cu taxă, va primi din partea Ligii Studenților din cadrul Universității Bacău, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, un cadou mai puțin obișnuit. Nu tradiționalele bomboane sau fructe, ci un porc viu. Tradiția Ligii de a dărui celor sărmani va continua și în această iarnă. Anul acesta, față de anii trecuți, membrii Ligii s-au gîndit să schimbe orientarea acestui moment generos. Ei nu vor mai ajunge la centrele de îngrijire a copiilor orfani sau la căminul de bătrîni, pentru că „acolo vor veni majoritatea asociațiilor și a oamenilor interesați de a dărui”, după cum a afirmat Gabi Corodeanu, președintele Ligii Studenților, ci mai aproape. Adică, vor rămîne cu fapta și gîndul în sînul instituției în care își petrec o parte din cei mai frumoși ani din viață. „Ne-am gîndit să sprijinim cu un cadou pe un student cu posibilități financiare și materiale reduse. Anul acesta alesul nostru este un student în anul I la Facultatea de Științe Economice, specializarea Marketing, cu taxă, ai cărui părinți sînt despărțiți, și a cărui mamă a decedat de curînd. Știm că nu ne putem permite prea multe, însă îi vom oferi un porc viu pe care cred că o să-l tai chiar eu. Sperăm ca, în urma gestului nostru, colegul să aibă o masă îmbelșugată de sărbători, alături de cei apropiați”, a declarat Gabi Corodeanu. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.