Biblioteca

Eugen VERMAN

Una dintre zilele trecute a fost, pentru mine, ziua veștilor proaste. De fapt, o singură veste – primită de la două cunoștință – o veste care m-a indispus adînc și care mă va urmări multă vreme de-acum înainte. Așa sînt eu, un tip pe care o veste proastă îl marchează profund. Mai ales cînd subiectul e unul atît de apropiat, atît de familiar. Căci Biblioteca din Centru făcea parte din însăși existența mea. Era locul unde, zilnic, sau aproape zilnic, mergeam. în drum spre acest lăcaș de cultură trăiam, de fiecare dată, sentimentul pe care ți-l dă întîlnirea cu o ființă iubită. Tot așa și lunea trecută. Am plecat de-acasă – ca de obicei în ultimii ani, mai cu seamă de cînd am intrat în rîndul pensionarilor – cu aceeași credință în suflet: să citesc presa. Aici, într-un birou am fost primit , încă de la început, cu plăcere și chiar cu bucurie. Am simțit acest lucru de fiecare dată la intrarea în biroul luminos, încăpător, călduros. Căci doamna Marilena Donea, doamna Liliana Cioroianu, domnul Ioan Enache mi-au acordat acea atenție plină de respect, pe care orice om și-o dorește de la semenii săi. Luni, deci, mai întîi m-am întîlnit, pe drum, cu vecina mea, domnișoara Coca Zavate. Vreau să vă spun că această femeie – ajunsă la o vîrstă respectabilă – e o cititoare atît de pasionată încît dacă într-o zi nu citește, e ca și cum s-ar înăbuși, n-ar mai avea aer. A fost, în tinerețe, ziaristă, a fost, apoi, pînă la pensionare – moment petrecut cu multă vreme în urmă – a fost, deci, juristă la Primăria Bacăului. între lucrurile de preț pe care le are în casă – dacă nu singurul – e Biblioteca. Dar a citit și răs-citit toate cărțile proprii. Așa că de cîțiva ani e abonata Bibliotecii județene Bacău. âmprumută cîte patru cărți pentru zece zile. „Norma” dumneaei. Sau, de-acum înainte, a fost norma dumneaei. Lubi era tare supărată. „Domnule, Biblioteca s-a închis!… Un afiș cît toate zilele spune că s-a închis, că se mută! Păi cum să se mute de-aici, din centrul orașului? Biblioteca e inima urbei noastre și-i stătea bine aici. Cică or s-o mute în Parc…; mai ajung eu, bătrînă, pînă acolo?” Eu, deși știam ceva, deși auzisem că s-a hotărît mutarea Bibliotecii, n-am crezut nici o clipă că e adevărat. Ar fi ceva de neînțeles, ceva împotriva bunului simț, mi-am zis tot timpul. Mai ales că știam că Biblioteca a fost aici de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, că, în „forma” actuală, e din 1950. Nu, nu se poate! Cred că domnișoara Coca Zavate n-a înțeles bine! Cînd ajung în fața monumentalei clădiri îmi iese înainte domnul Gelu Roșu. Gelu e un bărbat tînăr – pe care l-am cunoscut de cînd era elev la liceu – e taximetrist și, aici, în fața Bibliotecii, își face meseria. Numai că și el și cele două fiice ale lui – studente – frecventează destul de des respectabila instituție. „Știți – îmi spune și el, negru de supărare – s-a închis Biblioteca”. Adevărul e că amicul meu nu prea are timp de citit dar, nu o dată a intrat în holul mare al Bibliotecii unde, tot timpul, erau organizate varii expoziții de carte. Pînă și Gelu!, mi-am zis. Da, n-am putut intra. Ușa cea mare, casa aceasta atît de dragă mie, a fost închisă. Nu știu rațiunile care au stat la baza acestei măsuri – Hegel spunea că tot ce e real e rațional -, dar știu că am trăit, luni, senzația că mă aflu în fața unui catafalc. Trist eveniment! Se spune că se va muta în clădirea Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, din Parcul Mare. Și se mai spune că spațiul acordat acolo de mai-marii județului e cu totul și cu totul impropriu. în Canada, la Toronto, era o bibliotecă de cartier – ca să-i spun așa – pe Finch Avenue, formată dintr-o clădire veche, de circa două sute de ani și, în prelungirea ei, una monumentală, din beton și sticlă. Nu mai spun de Biblioteca Centrală a provinciei Ontario. Dar nu m-au prea impresionat bibliotecile acelea. Pentru mine, singura Bibliotecă de inimă era Biblioteca mea, de aici, din centrul orașului meu, era ca o oază de bucurie și speranțe. Acum, că nu mai e… mă va urmări multă vreme de-acum înainte. Aș

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!