Sinaxar ortodox: Sfîntul întîi Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Ioan Evanghelistul

Un om avea mai mulți copii, între care era unul, mai mare, cu numele Aviv. Acesta era sfios, postitor și se înfrîna de la cele pe care alții le considerau permise în viața de zi cu zi. El s-a gîndit să iasă din lume și să se ducă la o mănăstire. Tatăl lui însă l-a oprit permanent, încurcîndu-l prin diferite mijloace în grijile lumii acesteia. Nu de puține ori tatăl grijuliu se supăra pe Aviv,certîndu-l pentru că se înfrîna asemeni unui călugăr, deși trăia în lume. Nu de puține ori îl întreba cu glas răstit de ce nu se implică mai mult în treburile cotidiene așa cum fac și frații săi. Tînărul cu mult răbdare nu-i răspundea nimic răutăcios. Toți îl iubeau pe el pentru multa lui înțelegere și pentru cucernicia lui.
într-o zi, îmbolnăvindu-se tatăl lui și apropiindu-se sfîrșitul vieții, rudeniile și toți cei ce-l iubeau pe el socoteau că tatăl lui îl urăște și-l va lipsi pe el de partea lui de moștenire, fiindcă era foarte bogat. Deci, adunîndu-se, au mers către tatăl lui și i-au zis: „Voim să te rugăm pe tine un lucru.” Iar el a zis: „Ce anume?” Și ei au spus: „Pentru fiul tău Aviv, ca să nu-l lipsești pe el de moștenire.” Iar el a întrebat pe ei: „Oare mă rugați pe mine pentru acela, care nu se îngrijește deloc de ale vieții, ci numai se roagă și postește?” Și i-au zis lui: „Așa”. Și a grăit lor: „Chemați-l aici”. Și cînd a intrat la dînsul, a zis lui: „Apropie-te către mine, fiule.” Și apropiindu-se, s-a întins tatal său pe sine la picioarele fiului său, plîngînd și zicînd: „Iartă-mă pe mine fiul meu, și te roagă lui Dumnezeu pentru mine, ca să mă ierte milostivul Dumnezeu pentru aceasta, că te-am supărat în zadar. Că tu pe Hristos ai iubit, iar eu, ticălosul, am judecat lumește”. Și chemînd pe toți frații lui, le-a zis lor: „Iată, de acum fratele vostru Aviv vă este vouă și tată și stăpîn și să-l ascultați pe el, întru toate ce va porunci.” Iar după ce a răposat tatăl lor, a împărțit lor moștenirea. Și partea sa împărțit-o săracilor și pentru el nu și-a lăsat nimic.
Și a zidit pentru sine o chilie mică pentru liniște, iar cînd a isprăvit-o pe ea, s-a îmbolnăvit și, apropiindu-se vremea sfîrșitului său, a venit unul din frații lui și ședea lîngă dînsul, iar el a zis: „Mergi, frate, și fă mîngîiere în casa ta, că astăzi este zi sfîntă și praznic” (că era praznicul Sfinților Apostoli). Și a răspuns fratele lui: „Cum te voi lasa pe tine?” Iar el a zis: „Mergi, și cînd va veni vremea, te voi chema pe tine.” Și, apropiindu-se ceasul, s-a sculat singur și a mers la ușa fratelui său pi a lovit în ușă și, auzind, fratele a cunoscut că-l cheamă. Iar cînd a venit la fratele lui, acesta s-a culcat îndată și și-a dat sufletul său Domnului și toți au proslăvit pe Dumnezeu și s-au minunat de un sfîrșit atît de fericit.
Așa moare cel credincios. El de moarte nu se teme, nici de judecată, că acestea nu se vor atinge de el, după cum ne încredințează pe noi Domnul Iisus, zicînd: „Cel ce asculta cuvîntul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.” (Ioan, 5, 24). Un asemenea sfîrșit preafrumos primește creștinul drept credincios după lupta și pătimirea din timpul vieții. De aceea este important ca fiecare dintre noi să se străduiască spre lupta cea neobosită pentru adevăr și credință, intrînd pe ușa cea strîmtă și fericit să-și sfîrșească alergarea sa. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!