Sub genericul „Zilele Teatrului Bacovia”, conducerea teatrului municipal s-a gîndit la o nouă manifestare culturală care să readucă în atenția publicului, și nu numai, o serie de spectacole considerate de succes pentru scena băcăuană. Astfel, piese precum „Hedda Gabler” de Henrik Ibsen, în regia artistică a lui Bogdan Ulmu, „Regele moare” de Eugen Ionesco, în regia lui Gheorghe Balint, „Un tramvai numit dorință” de Tennesse Williams, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, „Iar te sinucizi iubit-o”, de Pierre Chesnot, în regia lui aceluași Gheorghe Balint, sau „Doamna Bovary… sînt ceilalți”, de Horea Gîrbea, în regia lui Bogdan Ulmu, vor putea fi vizionate de-a lungul a trei zile de spectacol. „Ne-am gîndit să organizăm această manifestare în care să prezentăm, în perioada 16 -18 martie, un set de șase spectacole, la care vom invita să participe cîțiva critici de teatru din marile orașe pentru a vedea și a aprecia valoarea trupei băcăuane și a pieselor puse în scenă”, ne-a declarat Calistrat Costin, directorul Teatrului „Bacovia”. Inițiativa, destul de îndrăzneață, va putea cîntări mult în aprecierea și evaluarea la cotele normale a singurului teatrul dramatic profesionist din județ. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.