Un altfel de editorial

Florin CRĂCIUN

A mai trecut grăbit un an în care dorurile rupte s-au amestecat cu zborurile frînte, amintindu-ne că viața merge totuși înainte. Și nu e nici bună, nici rea. E așa cum ne-o facem fiecare. E vremea bilanțului, cînd aruncăm o privire în urmă și ne cîntărim fiecare lucru făcut, sau nefăcut, de peste an. Rămîn doar speranțele naive care mor în fiecare seară pe furiș, și dimineața se prefac a reînvia, aducîndu-ne cu ele acel umil și zadarnic „se putea mai mult”. âți dai seama că în viață, ca și în dragoste, victoria o cîștigi numai în genunchi. Și că împlinirile sînt poeziile aducerilor aminte și ale minciunilor cochete care vor să pară mai elegante și mai tinere decît uitarea. Părerile de rău? Lăsați-le în pace. Nu le obosiți și nu le furați aroma amăruie de gutui. Sînt fetele mari ale așteptărilor de prisos și ale lacrimilor nevăzute care cad înăuntru. Și ard. Ați observat toamna geamurile amețite de plîns și iarna albite de durere? Sînt idealurile noastre pierdute, pe care n-am avut puterea să le stăpînim, deși am fi vrut.

La o vîrstă, să-i spunem maturitate, începi să înțelegi anumite lucruri care în tinerețe îți par de neconceput. Spre exemplu, că trăind viața, ți-o explici în fiecare clipă. Și explicîndu-ți-o, îți dai seama cu amărăciune că de cele mai multe ori ești nevoit să faci ceea ce trebuie, și nu ceea ce ai vrea cu adevărat să faci. Mai accepți, uneori cu insatisfacție, că numai netrăind din plin fiecare moment, e ușor să nu ai păcate. Deci, ești păcătos. Și dacă ar fi numai asta! Mai ești și vanitos, egost, invidios, rece la suferințele altcuiva, avid de putere și de bani. Cu alte cuvinte, ești om. Un om normal, care ziua păcătuiește și seara se roagă la Dumnezeu să fie iertat de păcate. Cerc vicios care mai mereu se închide în noi cu o lacrimă.

A spera înseamnă a te bucura, chiar dacă speranța este doar bogăția celor care nu mai au nimic, și ultimul lucru pe care îl pierdem. Sigur, chiar dacă acest vis al omului treaz este un fel de a avea fără a avea, în noaptea Anului Nou ridicăm cupa cu șampanie pentru gîndurile noastre. În acest moment vrem să știm că idealurile noastre sînt reale și că, dacă avem puțin noroc, vom putea fi fericiți. Fiindcă numai cel care iubește viața poate avea o șansă în înfruntarea cu infinitul.
La cumpăna anilor ne prefacem rănile în speranțe, înțelegînd că focul a apărut atunci cînd primul om s-a lovit de prima întrebare, iar apoi el a rămas singurul mijloc de a lupta împotriva cenușii…
De două milenii, cineva întoarce la miezul nopții clepsidra și ne șoptește că există timp pentru a ne face iluzii și pentru ca să scormonim prin cenușa lor mai tîrziu, învinovățind destinul. Sau să primim lecții și să le uităm după aceea, aidoma unor daruri pe care nu le înțelegem.
Dorința este de multe ori un fel de provocare a destinului, iar acum, cînd începe aventura unui An Nou, aș vrea să fiți sănătoși cu toții, pentru că astfel viața celor mulți are infinite șanse. Cu posibilitățile care sînt, atîtea cît 2005 și le poate îngădui, să sperăm cu toții în mai bine. La mulți ani!s singurul mijloc de a lupta împotriva cenușii…
De două milenii, cineva î

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!