Ei ne-au adus bucurie la Jocurile Olimpice

Pe 13 august 2004, la Atena a fost aprinsă flacăra celei de a 28-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară. O ediție în care spectacolul și recordurile nu au lipsit. Din nefericire, nu au lipsit nici frustrările cauzate de greșelile de arbitraj și de intrerpretarea subiectivă a unor situații, în general în favoarea reprezentanților marilor puteri. Trecînd peste acestea, sportivii români au izbutit să-și aducă țara pe locul al 14-lea în lume, un rezultat mai mult decît remarcabil în condițiile mai sus amintite. La cele 19 medalii, dintre care 8 de aur, 5 de argint și 6 de bronz, o contribuție importantă au avut-o și doi dintre sportivii născuți pe meleaguri băcăuane, gimnasta Monica Roșu (SCM) și canotoarea Angela Alupei (Dinamo). în lupta cu cronometrul, cu emoțiile, cu partenerii de întrecere, cu arbitrii și cu rigorile celui mai important concurs al lumii s-au înscris alți șase sportivi care au reprezentat Bacăul, înotătoarele Simona Păduraru (SCM) și Larisa Lăcustă (SCM), halterofilul Sebastian Dogariu (CSM Onești), atletele Alina Rîpanu și Mariana Solomon (SCM Bacău) și luptătorul Eusebiu Diaconu (SCM). Cu toții ne-au ținut cu sufletul la gură într-un august în flăcări olimpice și ne-au adus bucurie. Un regret rămîne însă, cel al neincluderii aruncătoarei de ciocan Mihaela Melinte în lotul olimpic, artizanul acestei „victorii” fiind, după cum se știe, Ion Țiriac.

Monica Roșu, cea mai bună gimnastă a Bacăului

începe finala concursului feminin de gimnastică, pe echipe. Lotul nostru, avînd în componență pe Cătălina Ponor, Oana Ban, Dana Sofronie, Alexandra Eremia și pe băcăuanca Monica Roșu trece la treabă. Este pe primul loc după primul aparat, la 6 sutimi de SUA, și coboară pe al doilea după a doua rotație. Americancele amenință. Sînt adversare redutabile și foarte bine susținute din tribună. Fiecare exercițiu de al lor, fie el bun sau slab, este aplaudat zgomotos și pe îndelete. Ale noastre își văd de treabă. Nota Monicăi Roșu, 9.625 la sărituri, este cea mai mare din concurs și ne dă încredere că cît de curînd vom plînge de fericire. 124 de miimi, avantajul SUA după evoluția de la paralele, devine floare la ureche în momentul în care fetele noastre urcă pe bîrnă. Notele nu sînt mari, dar sînt cele mai mari de la acest aparat. România trece pe primul loc. Urmează solul. România rămîne pe primul loc și îi șade bine. Solul este unul dintre aparatele noastre forte. Sîntem campioni olimpici. Oare de ce nu ne mirăm? N-avem timp. Ne bucurăm alături de Monica, de părinții săi și de antrenorul Corneliu Agop la prima medalie olimpică de aur.

Saltul către eternitate

Finala olimpică de sărituri de la Atena, așa cum a fost ea trăită în casa familiei Roșu. Plină de musafiri, încă de la 7 și jumătate seara, casa părinților Monicăi Roșu tremură din toate încheieturile. Se vorbește încet, cu evlavie parcă și toți maschează sentimentele premergătoare evenimentului. Finalistele pătrund în sala de concurs și camerele de luat vederi sînt cu ochii pe ele. Geta Roșu, mama campioanei, face semnul crucii pe ecran. Dorin Arădăvoaicei, directorul SCM Bacău, și antrenorul Corneliu Agop stau cu inima strînsă. Agop mai liniștit. Arădăvoaicei, care prevestise o medie de 9.72 înainte de concurs, nu se poate abține: „Acum e momentul. Nu putem rata!”. Agop țîșnește în aer după prima săritură a Monei. Apoi revine cu picioarele pe pămînt în poziție regulamentară. Presimte ceva și mișcă genunchii a nerăbdare. Presimte bine. încordarea atinge limitele. „Tare Mona!”, se aude la televizor încurajarea Andreei Răducan. într-adevăr, Monica e tare. Rondă flic cu întoarcere 900 de grade care sfidează gravitația și aterizare perfectă. Sar toți de la locurile lor și se desfac sticle. „Stai să vedem și nota!”, se aude. „Nu mai contează, Mona e campioană”, vine răspunsul.
„âmi vine să plîng de cîte ori o văd concurînd, dar’mite acum cînd e pe podium și i se cîntă imnul. Am toate motivele să fiu cea mai fericită mamă din lume”, spune Geta Roșu. Mona este cea mai bună din lume la sărituri și nimeni nu poate și nu are dreptul să conteste.

Angela Tamaș-Alupei a vîslit spre cel de al doilea titlu olimpic

Ca și în urmă cu patru ani, perechea Angela Tamaș-Alupei / Constanța Burcică a făcut legea în proba de dublu vîsle, ambarcațiune ușoară, la Jocurile Olimpice.
Cînd vezi că un echipaj termină cursa cu o barcă avans față de cel clasat pe locul al doilea îți vine să spui că a fost ușor. Acea lungime avans ascunde, însă, în spatele ei, valoare și muncă. Alupei și Burcică au scos cel mai bun timp al calificărilor pentru finală: 6:51.84. Angela, sportivă născută și crescută în Bijghir, comuna Buhoci, județul Bacău, are încredere că va fi bine. în fond, este campioană olimpică la Sidney, medaliată cu argint la mondialele din 1995 de la Tampere (Finlanda) și la Cupa Mondială din 2004 de la Lucerna (Elveția), precum și cu bronz la campionatele mondiale de la Koln (Germania, 1998), de la Lac d’Aiguelbellete (Franța, 1997) și de la Indianapolis (SUA, 1984) cu echipajul 8^1.

Cursa fenomenală către aur

Pe 22 august, la 8:30, ora României, pe lacul Skinias s-a dat startul în finala olimpică la dublu vîsle feminin, ambarcațiune ușoară, cu echipajul Angela Alupei / Constanța Burcică în postura de principal candidat la titlul olimpic. Cotracandidate, echipajele din Australia, Germania, China, Polonia și Olanda. Fetele noastre pleacă liniștite, fără să forțeze, dar țin sub strictă supraveghere partenerele de întrecere. La 500 de metri Australia se află în frunte, urmată de Germania, China și Polonia. România este pe poziția a 5-a. La 1000 de metri, Australia își mărește avansul față de a doua clasată, Germania. Româncele urcă pe poziția a treia. în continuare, Australia și Germania fac eforturi disperate pentru a-și conserva pozițiile, dar în zadar. Alupei și Burcică trec în frunte în stil de mari campioane. Strocul se mărește constant și fetele noastre mai au un singur țel, să vîslească spre aur și pe ultimii 500 de metri. Finișul lor este devastator. în sfîrșit, semnalul trecerii liniei de sosire cu România în frunte. Victorie! Angela izbucnește în lacrimi și nu se poate opri nici după ce ambarcațiunea acostează. Sînt lacrimile olimpice ale bucuriei. în tribună o așteaptă, tremurînd tot de fericire, soțul, Dorin. în casa părintească de la Bijghir curg alte lacrimi, la fel de frumoase. Imnul României vine ca o mîngîiere pentru toți. Ograda familiei Tamaș se umple de lume și încordarea care domnea cu cîteva clipe înainte face loc unei binecuvîntate sărbători.

Eusebiu Diaconu, victima jocurilor olimpice de culise

Băcăuanul Eusebiu Diaconu, cel mai bun dintre luptătorii români de greco-romane la ora actuală, a revenit de la Atena fără medalie. S-a clasat în final pe locul al 7-lea la categoria 60 de kilograme. Nu pentru că nu ar fi fost în stare să urce pe podium, ci din motive independente de voința lui. Jocurile de culise au fost și de această dată mai tari decît adevăratele jocuri olimpice care presupun, în primul rînd, fair-play. Acum, totul este pe bani și pe interese și cei mai puternici financiar sau politic fac legea, una strîmbă dar în favoarea lor, bineînțeles. Unor asemenea mașinațiuni i-au căzut victimă și Eusebiu Diaconu, de la Sport Club Municipal Bacău, sportiv pregătit de Gheorghe Mocanu și de actualul antrenor coordonator al loturilor naționale, Ioan Butucaru. Din nefericire, a rămas cu același palmares de dinainte de Olimpiadă. Pe lîngă o sumedenie de medalii la naționale, la toate grupele de vîrstă, are două medalii de bronz la campionatele europene ale juniorilor și încă două de argint la mondialele juniorilor.
Eusebiu Diaconu a ratat marea șansă de a ajunge printre semifinaliștii de la lupte greco-romane fiind învins cu 6-0 de sud-coreeanul Jung Ji Hyun în sferturile de finală. în grupa B, a calificărilor, Eusebiu a obținut două victorii din două posibile. După ce l-a lămurit rapid pe portughezul Hugo Passos cum stă treaba cu luptele, 10-0 scurt și întreruperea meciului datorită superiorității nete a românului, Diaconu l-a învins și pe americanul James Gruenwald, 3-1.
Să ne reamintim, însă, meciul cu coreeanul, așa cum ni l-a relatat campionul băcăuan: „Imediat după prima parte a jocului, cînd era încă 0-0, pe acțiunile mele a început să fie punctat el. Nu m-au lăsat deloc să intru în priză și cînd el era în pericol se intervenea. Circul începuse și a ținut pînă s-a terminat meciul. Orice aș fi făcut nu aveam nici o șansă. Am întîlnit adversari mult mai buni ca el, chiar și americanul din grupă. Singura mea satisfacție a fost reacția publicului, unul avizat, numeros și deosebit de călduros. Spectatorii au sancționat prin dese fluierături intervențiile arbitrului, dar tot n-am putut să punctez. Nu mă încălzește că nu am fost singurul defavorizat. Cubanezul, care a pierdut cam la fel, este mult mai tare decît coreeanul. A fost o dezamăgire pentru mine. Locul al 7-lea nu mi-a căzut bine. Ca orice sportiv, visam la o medalie. Am muncit foarte mult și am fost cu gîndul doar la olimpiadă, dar n-a fost să fie”. Pentru că nu a fost lăsat să facă „măcar” un punct, Diaconu a fost plasat direct pe poziția a 7-a, neavînd astfel posibilitatea să lupte pentru locul al 5-lea, unul care i-ar fi adus și puncte și bani. Le-au luat alții.
Antrenorul Ioan Butucaru descrie meciul care l-a oprit din drumul către medalie pe Diaconu, cel din sferturile de finală, cu reprezentantul Coreei, cel care avea să cucerească titlul olimpic: „Partida a fost arbitrată de un japonez care l-a favorizat tot timpul pe sportivul coreean. întîlnirea lor nu s-a desfășurat corect. Adversarul lui Sebi nu a fost deloc sancționat pentru pasivitate, pentru anti-joc. Practic și cinstit, asiaticul a a reușit doar două puncte tehnice, celelalte patru fiind făcute cadou de arbitru. Eu contest arbitrajul pentru că nu i-a lăsat șanse sportivului băcăuan. Acum un an, Sebi îl bătuse pe coreean prin tuș. între timp și-au luat măsuri. Domnește o lege a junglei, a banilor și a puterii”.

Simona Păduraru, finalista de la 800 metri liber

Implicată în disputa pentru medalii la întrecerile celor mai buni înotători din lume, Simona Păduraru (antrenor Silviu Șalgău) era în cărți pentru cel puțin o medalie la Jocurile Olimpice de la Atena. Medaliată cu insistență la europenele de toate vîrstele, Păduraru a trecut, cu bine, de la mixt la liber. Specialistă la „combinate”, ea a fost redirecționată spre stilul „liber” de către antrenorii lotului național la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sidney. Echipa de la ștafeta 4×200 metri liber a României, din care a făcut parte și Simona, a ocupat locul al patrulea, deși „federalii” preziceau cel puțin o medalie de bronz.
De acestă dată, la Atena, Simona a concurat în trei probe, la 400, 800 și cu ștafeta 4×200 metri liber. La ultima probă menționată ea s-a clasat a 11-a, la fel ca și la 400 metri liber. Toate speranțele se legau de cea de a treia. Simona Păduraru, cea mai bună înotătoare a Bacăului s-a calificat în finala cursei de 800 de metri liber. Băcăuanca a reușit să treacă peste ratările de la 400 metri liber și cu ștafeta 4×200 metri liber a României și a ajuns, pe cont propriu, într-o finală olimpică. A înotat cele patru cincimi de kilometru cu cel de al 8-lea timp al semifinalelor, 8:34.15, în cea de a doua serie, din patru, a semifinalelor. în finală, întrucît avusese cel de al 8-lea timp, Simona a fost repartizată pe un culoar defavorabil. O parte a cursei ea s-a aflat între primele șase dar ulterior a cedat și nu a mai putut ține ritmul cu celelalte competitoare, astfel încît a terminat cursa pe poziția a 8-a.
*După Jocurile Olimpice, Simona s-a transferat la Dinamo București.

Larisa Lăcustă a înotat în ștafeta olimpică de la 4×200 m liber

Legitimată din octombrie 2003 la Sport Club Municipal Bacău, Larisa Lăcustă nu vrut să-și încheie cariera de sportivă înainte de a mai participa la o ediție a Jocurilor Olimpice. Cea mai mare dorință a sa a fost, bineînțeles, de a cuceri o medalie la Atena. La Pitești, acolo de unde a venit, nu avea șansa de a-și realiza acest vis. Nu doar pentru a se menține în formă, la naționalele din acest an a luat medalii de aur și la 50 și 100 metri bras, dar și-a reconfirmat și statutul de titulară în ștafeta de 4×200 metri liber a România va participa la Olimpiadă. „Am simțit că aici este locul din care mai pot prinde Olimpiada. Mă cunosc foarte bine și cu Simona și cu antrenorul Șalgău. Am simțit nevoia de schimbare și am făcut pasul. Am încredere mare în mine că voi reuși ce mi-am propus”, a declarat Larisa Lăcustă, o sportivă trecută pe linie moartă la Pitești. Triplă campioană națională în acest an, Lăcustă nu și-a putut vedea visul cu ochii deoarece, precum bine știți, ștafeta română a avut doar cel de al 11-lea timp.

Alina Rîpanu, favorita Doinei Melinte

Atleta Alina Rîpanu (antrenor Mihai Marinescu) are dublă legitimare, una dintre ele fiind la SCM Bacău. De loc din Tîrgu Neamț, Alina a îmbrățișat din fragedă copilărie probele de semifond, 800 și 1500 de metri, adică exact acelea în care s-a consacrat marea campioană Doina Melinte, acum director al Direcției Județene pentru sport. Nu întîmplător, Rîpanu a devenit feblețea Doinei. Antrenorii federali au redirecționat-o însă spre proba de 400 de metri. După ce a devenit campioană națională de sală și în aer liber, Alina a mai obținut în anul care se încheie două medalii de bronz, una la Campionatele Internaționale ale României, iar cealaltă la Campionatul European de la Budapesta.
La Atena a făcut parte din ștafeta de 4×400 metri a României și nu a dezamăgit. Alături de coechipierele sale, în finala olimpică, Rîpanu a contribuit esențial la clasarea țării noastre pe poziția a 6-a, un loc mai mult decît onorant avînd în vedere nivelul valoric foarte ridicat al celorlalte echipe calificate în finală.

Mariana Solomon s-a aflat la trei centimetri de finală

Principala vină a Marianei Solomon, triplusaltista care a reprezentat Bacăul la Jocurile Olimpice, este că sare mult. Chiar de două ori pînă bate pragul spre locul cu nisip în care doboară recorduri și se alege cu medalii. Mariana Solomon este, printre altele, campioană națională în acest an, la grupa seniorilor. Pe 8 septembrie, la aproape două săptămîni după ce s-au terminat întrecerile Olimpiadei de la Atena, a împlinit 24 de ani. Născută la Nehoiu (Buzău), Mariana s-a luat de atletism în clasa a 4-a (1990). A început cu antrenoarea Maria Hagimă și continuă cu ea. A obținut prima medalie, chiar de aur, la naționalele de pentatlon din 1993, cînd era junioară III. La triplusalt, proba sa de bază, a luat medalie de argint în 1994. Un an mai tîrziu s-a impus la naționalele juniorilor la săritura în lungime și la triplusalt, în cea de a doua probă reușind o săritură cu doar 2 centimetri sub recordul național deținut de Adelina Gavrilă, coechipiera sa de la lotul olimpic. în 2003 a stabilit un nou record personal, 14.17 metri, cu care, în Coreea, a obținut medalia de bronz la campionatele mondiale universitare.
Maria Hagimă, antrenoarea sa, spunea înainte de Olimpiadă: „Mariana a făcut un salt valoric așteptat, la seniori, drept care a și fost inclusă în lotul olimpic. Pentru că a participat la multe concursuri din categoria Grand Prix și a sărit de foarte multe ori alături de competitoare de valoare, și-a îmbunătățit performanțele de la un concurs la altul. Sper ca ea să ajungă în finala olimpică, măcar între primele 12. Are un record personal, în acest moment, de 14.37 metri. Dacă la Atena va sări 14.50 metri, cred că va intra și între primele opt din lume. La antrenamente a avut și săritură, depășită, de 14.60 metri. Eu m-aș declara extrem de mulțumită și dacă ar intra între primele 12 triplusaltiste de la Olimpiadă”.
în cele din urmă, la Atena, Mariana a avut o cea mai bună săritură care a măsurat 14.42 metri. Din păcate, deși a sărit bine, ea nu a reușit să prindă finala. I-au lipsit trei centimetri pentru a cîștiga dreptul de a evolua în ultimul act al probei.

Voinicul Sebastian Dogariu

Oneștiul a ieșit în față cu halterofilul Sebastian Dogariu. Legitimat la CSM Onești, unde îl are ca antrenor pe Marian Zăldoi, Dogariu (sportiv născut la Tîrgu Mureș pe 10 septembrie 1977) a infirmat pronosticurile pesimiste la campionatele europene de seniori de anul trecut cînd s-a clasat pe locul al patrulea la cele două stiluri, smuls și aruncat, dar și la total. Pentru că a mai luat și trei titluri de campion național, tot în 2003, Sebastian a fost plasat pe locul al 5-lea, anul trecut, în ierarhia sportivilor băcăuani alcătuită la Direcția pentru Sport a Județului Bacău. Cu aur și argint fusese obișnuit Dogariu și la campionate naționale sau Cupa României din 2002. Anul acesta a „ridicat” o medalie de argint la naționale și la Cupa României. Halterofiul oneștean, campion național la categoria 77 de kilograme, a reușit doar al 11-lea rezultat în finala olimpică de la Atena, la categoria amintită. Cu cele 155 de kile ridicate la stilul smuls, adăugate celor 190 kg de la stilul aruncat, Sebastian a totalizat 345 de kilograme, cu 30 mai puțin decît cîștigătorul medaliei olimpice, Taner Sagir (Turcia). Pentru sportivul de la Clubul Sportiv Municipal Onești, o clasare între primii șase ar fi fost numai bună la debutul său la Jocurile Olimpice. Oricum, performanța este notabilă și dătătoare de speranțe pentru următoarele concursuri, inclusiv Olimpiada din 2008 de la Beijing (China).

Țiriac a fost mai tare ca Melinte la aruncarea ciocanului

La campionatele naționale din acest an, recordmena mondială la aruncarea ciocanului, Mihaela Melinte (antrenor Teodoru Agache), s-a impus fără drept de apel cu o cea mai bună aruncare ce a măsurat 71.26 metri. Fără vreun fel de rivale la titlul de campioană națională, poate doar la cele de campioană mondială sau europeană, Melinte a reușit un concurs foarte bun după toate care i s-au întîmplat în ultimii patru ani, odată cu suspendarea pe viață de la participarea la Jocurile Olompice. Mihaela a demonstrat că și-a revenit din punct de vedere psihic la aceste campionate naționale. Toate aruncările sale au fost grupate în jurul a 70 – 71 de metri. Din păcate, deși este era în stare să ia medalie la Jocurile Olimpice de la Atena, cu un rezultat precum cel de mai sus, ei nu i s-a dat voie să participe. Ion Țiriac, președintele Comitetului Olimpic Român, s-a ținut tare pe poziție în cazul Mihaelei Melinte. Reamintim că atleta băcăuană a fost suspendată pentru o perioadă de doi ani de zile de către Federația Internațională de Atletism, în septembrie 2000, în urma unui control antidoping făcut în iulie, același an, la Milano. Melinte și-a ispășit pedeapsa dictată de forul atletic internațional, dar Ion Țiriac a plusat și a suspendat-o pe viață din competițiile atletice. De atunci, Federația Română de Atletism, prin președintele Iolanda Balaș, a făcut nenumărate demersuri la COR și la forurile mondiale sportive pentru a se reveni asupra suspendării pe viață de la participarea la olimpiade. Țiriac s-a ținut tare și nu a vrut să-i acorde nici un fel de clemență atletei. Ultima întîmpinare a forului atletic român a fost cea către Comitetul Olimpic Internațional. într-o ședință fulger desfășurată la Atena, Jacques Rogge, președintele CIO, i-a ținut partea lui Țiriac, nimeni altul decît tatăl lui Ion bis Țiriac, cel ce a fost anchetat pentru consum de droguri. Melinte mai are doar variantele participării la viitoarele campionate mondiale. însă, olimpiadă nu se compară cu nici un fel de altă întrecere. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!