Serviciul de protecție în regim de urgență a copilului din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului va funcționa și în timpul Sărbătorilor. Asistenții sociali vor fi în „foc continuu”, iar ei vor răspunde tuturor apelurilor care se vor face la Telefonul Copilului. „Pe tot parcursul Anului Nou, o persoană va fi prezentă la serviciu. Ne vom deplasa în teren pentru rezolvarea oricărei probleme. Este o perioadă în care se fac foarte multe sesizări, care, de fapt, nu se confirmă. Avem experiența anilor anteriori, cînd am primit o mulțime de apeluri. Tocmai de aceea sperăm să nu fim puși pe drumuri degeaba”, a declarat Delia Colac, șefa Serviciului de protecție în regim de urgență. Asistenții sociali nu vor răspunde sesizărilor anonime, persoanelor aflate în stare de ebrietate sau cazurilor de femei bătute, care nu au copii. Acestea vor fi orientate către linia telefonică gratuită 080082200, care este pusă la dispoziția victimelor violenței în familie. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.