Casa de Economii si Consemnațiuni a redus, de la începutul acestui an, dobînzile la creditele pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM) și creditele acordate administrației publice locale cu două puncte procentuale. Astfel – ne-a informat Daniela Neamțu, șeful Biroului Asistență rețea și Marketing al Sucursalei CEC Bacău – dobînzile practicate de CEC pentru IMM vor fi de 23% pe an pentru liniile de credit, de 26% la creditele pentru facilități de cont și tot de 26% pentru creditele pe cecuri, ordine de plată remise la încasare. Creditele pentru IMM pot fi acordate pe termen scurt (maxim 12 luni), termen mediu (1 – 5 ani) și lung (peste cinci ani). Valoarea creditului nu trebuie să depășească de maxim 12 ori capitalul propriu al solicitantului. Societatea trebuie să aibă cel mult 249 de angajați, iar cifra de afaceri anuală trebuie să nu fie mai mare de opt milioane de euro.
Creditele pentru dezvoltarea afacerilor pot fi acordate și asociațiilor familiale și persoanelor fizice autorizate, notarilor publici, avocaților, medicilor, farmaciștilor, experților contabili si contabililor autorizați. Garanțiile acceptate de CEC sînt ipoteci convenționale, gaj cu sau fără deposedare asupra bunurilor mobile, cash colateral, scrisoare de garanție bancară emisă de un fond de garantare agreat de bancă, asigurare pentru riscul de insolvabilitate a creditului emisă de o societate de asigurare agreată de bancă etc.
Pentru administrația publică locală, creditele se acordă pentru finanțarea investițiilor publice de interes local, pentru dezvoltarea, modernizarea și/sau retehnologizarea obiectivelor de investiții, a capacităților de producție, mașinilor și instalațiilor, a clădirilor și construcțiilor existente. De asemenea, se finanțează achiziționarea de mașini, utilaje, mijloace de transport, echipament informatic, precum și achiziționarea de clădiri, construcții, unități de producție etc. Perioada de creditare este de maxim șapte ani, iar perioada de grație de pînă la șase luni în cazul creditelor acordate pe termen scurt (12 luni). Volumul maxim al creditului care poate fi acordat este de 85% în valoarea totală a devizului general. Dobînda la creditele acordate administrației publice locale pentru echipamente este de 21%. (Petru DONE)ent informatic, precum și achiziționarea de clădiri, construcții, unități de producție etc. Perioada de creditare este de max
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.