Consilierii locali moineșteni au aprobat bugetul municipiului Moinești pe 2005, care este de doar 180 miliarde de lei. De remarcat că, în anul precedent, bugetul local inițial a fost de 140 miliarde de lei, dar prin rectificări ulterioare a ajuns, în final, la 174 miliarde.
Din actualul buget, peste 70 miliarde de lei vor avea ca destinație plata salariilor cadrelor didactice, iar alte patru miliarde vor reprezenta drepturile salarile ale personalului din administrația publică locală. Mai trebuie subliniat că, din cele 180 miliarde lei, la capitolul venituri proprii, se estimează a fi obținute 40 miliarde lei, cu șase miliarde de lei mai mulți ca în anul trecut, dar această sumă nu este bătută în cuie, fiind una aleatorie pentru că depinde de mai mulți factori. „Bugetul din acest an este mai mult decît auster. Practic, ne va pune în imposibilitatea de a putea asigura salariile pentru timestrul al IV-lea în învățămînt, cît și salariaților primăriei. în plus, nu vom putea pune în practică un program de montare a 16 centrale termice în unitățile școlare. Acest lucru mi se pare esențial, în contextul în care societatea „Prest Serv”, din rațiuni financiare, probabil, nu va mai furniza, din toamnă, agent termic în oraș, implicit și în școli. Cît privește concretizarea unor noi investiții, nici nu poate fi vorba. Oricum, în buget a fost cuprinsă derularea lucrărilor de construcții la două obiective deja începute. Este vorba de „Biblioteca municipală” și „Casa de Cultură”, unde avem alocate 20 miliarde lei, precum și la reabilitarea stradală centrală, respectiv zece miliarde de lei. O problemă gravă se conturează la spital, unde este nevoie de 20 miliarde de lei, dar nu vom putea asigura decît trei miliarde de lei. Singura noastră șansă să mai cîrpim actualul buget este legată de rectificările de buget, însă sîntem conștienți că sumele respective vor fi modice”, ne-a declarat Nicolae Nechifor, viceprimarul din Moinești. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.