Sofert duce trena Bursei de Valori

Redacția Ziarul de Bacău

Societatea Sofert Bacău se numără printre singurii șase emitenți de acțiuni pe piața de capital care anul trecut au ieșit din ringul bursier ca perdanți. Mai mult, acțiunea Sofert a avut la Bursa de Valori București cea mai slabă evoluție. Ea și-a diminuat valoarea cu 27,29 de procente. Ceilalți perdanți sînt Rompetrol Well Services (cu un minus de 22,87%), Oțelinox Tîrgoviște (minus 20%), COS Tîrgovște (minus 14%), Rafinăria Astra Română Ploiești (minus 6,33%) și Siretul Pașcani (minus 4,12%). Scăderea valorii acțiunii Sofert a avut loc în anul în care Bursa de Valori a cunoscut cea mai mare creștere a sa și în care unele societăți au avut creșteri de pînă la de cinci ori valoarea acțiunii.

Indicii bursieri practic s-au dublat în 2004. Anul care s-a încheiat nu a fost singurul an bun pentru Bursa de Valori. Și anii precedenți au adus creșteri mari, astfel încît Bursa a crescut la nivelul indicelui BET (indicele care reflectă evoluția celor mai lichide zece societăți listate, mai puțin cele cinci SIF-uri), de peste nouă ori. Anul trecut, la bursă au fost înregistrate 60 de societăți emitente, dintre care 52 au crescut valoarea acțiunii mai mult decît inflația de peste 9%, două au rămas la aceași valoare, iar șase au scăzut. Acesta este cadrul general în care a evoluat și acțiunea Sofert. Acțiunea a încheiat anul cu o valoare care a trecut puțin peste 300 de lei (față de o valoare nominală de 1.000 de lei) și care în ultimele 30 de zile a avut o scădere aproape constantă. Societatea Sofert a fost tranzacționată prima dată la Bursă pe 3 iunie 1996. în ultima lună, valoarea ei a scăzut cu 1,9 procente, iar de la începutul anului cu 0,32 de procente. în ultimele 52 de săptămîni aceasta a scăzut cu 28,14 puncte procentuale. în ultimul an, valoarea acțiunii Sofert a avut o singură „sclipire”, la jumătatea perioadei, cînd s-a ridicat peste 450 de lei, dar de la începutul perioadei de tranzacționare la Bursă, scăderea acțiunii a fost liniară, pînă în 1999, după care situația nu s-a mai redresat niciodată.

Interesul pentru acțiunea Sofert se menține

Sofert Bacău este tranzacționată la Bursa de Valori București la categoria a doua. în indicele BET-C al Bursei – indice care reflectă evoluția tuturor acțiunilor tranzacționate, ea deține doar 0,16%. Interesul scăzut pentru acțiunea Sofert nu a fost, însă liniar, ca cel al evoluției valorii acțiunii sale. Au fost momente în care pe piața de capital au fost tranzacționate pachete mari de acțiuni, la valori de sute de milioane de lei. Face excepție, din suita unor astfel de momente, cel al privatizării, cînd pachetul majoritar de acțiuni a fost achiziționat de InterAgro București. Chiar la începutul acestui an, de exemplu, pe 4 ianuarie, au avut loc la Bursă 47 de tranzacții cu acțiuni Sofert, în care au fost speculate peste 1,1 milioane de acțiuni, la o valoare totală a tranzacțiilor de aproape 334,5 milioane de lei. Și ieri au fost mișcate 488.000 de acțiuni, în valoare totală de aproape 148 de milioane de lei, dar prețul acțiunii a scăzut din nou cu 1,29%, semn că acțiunile au fost vîndute în pierdere.

Nici dividende, nici profit din acțiuni

Valoarea scăzută a acțiunii Sofert și, mai ales, interesul deținătorilor de a vinde, sînt și conseința situației economico-financiare în care s-a aflat combinatul de îngrășăminte chimice din Bacău în ultimii zece ani. Piața îngrășămintelor chimice s-a subțiat, concurența s-a ascuțit, prețul materiilor prime a crescut, iar combinatul și-a redus drastic activitatea. Nici privatizarea lui nu a reușit redresarea la nivelul așteptat, iar în ultimii ani pierderile s-au ținut lanț. Astfel, din 1999, Sofert a lucrat cu pierderi, cu excepția anului 2000. Pierderile nete au fost de peste 48 de miliarde de lei în 1999, de 261,3 miliarde în 2001, de aproape 155,4 miliarde de lei în 2002 și de peste 94 de miliarde de lei în 2003. Activitatea combinatului de îngrășăminte chimice Sofert Bacău s-a încheiat, după primele șase luni ale anului 2004, cu o pierdere de 124,5 miliarde de lei. Pierderea a fost de șapte ori mai mare decît cea din primul semestru al anului anterior. Aceasta se datorează în principal veniturilor cu 32% mai mici încasate în 2004, de numai 512,5 miliarde de lei, și scăderii cheltuielilor totale, dar într-un ritm mai lent, de numai 17,5% față de aceeași perioadă a anului 2003. Numai din exploatare, pierderile combinatului au fost de 125,4 miliarde de lei.
La sfîrșitul anului 2003, Sofert avea datorii comerciale în valoare totală de aproape 396,3 miliarde de lei, din care datorii la fostul APAPS – Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (pentru credite din perioada 1995 – 1996), datorii la Romgaz Mediaș, Distrigaz Nord, Astra Ploiești și chiar la InterAgro București. De asemenea, erau contabilizate datorii bugetare în valoare totală de 264,5 miliarde de lei, la bugetul asigurărilor sociale de aproape 261,3 miliarde de lei în anul stat, bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj, bugetul asigurărilor de sănătate și la bugetul de stat. Datoriile bugetare și comerciale ale Sofert depășeau cu mult capitalul social al societății.
La sfîrșitul anului trecut, Sofert avea un activ net de aproape 213 miliarde de lei și un capital social de aproape 479 de miliarde de lei. Acesta este împărțit între InterAgro, care deține 69,1%, Societatea de Investiții Financiare Moldova Bacău, cu 14,69%, și societatea Interaction, cu 7,43%. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.