„Afacerea Rovigneta”

Trei inși stau și discută aprins în pasajul din centrul orașului. Pasajul din centru e în „coasta” Poștei. Sub pasaj îl vei întîlni, fără doar și poate, pe „Viermele hreanului”. Dacă n-ați citit nota mea cu acest titlu, publicată cu aproape doi ani în urmă, aflați că „Viernele hreanului” nu-i altul decît domnul Petru Rusu, cel care vă invită, politicos, dar pe bani – cinci mii cîntarul – să vă aflați greutatea la preț redus și cu înalte beneficii pentru propria sănătate. Porecla i se trage de cînd au fost plecați definitiv în America, cu acte și cu toate-n regulă, el și nevastă-sa, prin anii ’90, dar n-au stat acolo, nici el și nici nevastă-sa, mai mult de șase luni, că mureau de… bine! „Știi – mi-a zis odată – și hreanul, cît e el de iute și de al naibii, are un vierme la rădăcină. Acolo e casa și viața viermelui aceluia. Dacă-l scoți de acolo și-l bagi într-un măr, în două zile moare. Acolo e casa și viața lui…! Tot așa și eu am plecat din hrean în măr și n-am putut sta. Și m-am întors la hreanul meu”. Ei bine, acolo, sub pasajul în coasta căruia discutau cei trei, îl veți găsi pe nenea Rusu. Dar ce discutau ăia trei?:
– Ai văzut, ne-au băgat rovigneta pe gît! Ăștia-s hoți de-a binelea…
– Sigur că-s hoți, aprobă unul înalt și mustăcios. Au uitat, ori se fac, al naibii, că au uitat de taxa Băsescu. Am plătit-o vreo trei sau patru ani, au băgat-o în cele din urmă în prețul benzinei…
– Era mai bine așa – intervine cel de-al treilea. Nu mai stăteam la cozi, nervi nu ne-am mai făcut, au intrat banii în prețul benzinei și cu asta, basta!…
– Da, dar hoții se fac c-au uitat! Acu’, să plătim alți bani, iar prețul benzinei tot urcă și urcă. Și culmea – culmilor, să stăm și la cozi interminabile și să ne rugăm de ei să ne ia banii – reluă cel dintîi, un om solid, cu pălărie cu boruri mari și nas coroiat.
– Nu, domnule, așa nu se mai poate! Asta Năstase ne-a dat-o pe cap – interveni din nou cel cu mustața pînă la urechi.
… âi cunosc. Sînt trei pensionari cu care mă întîlnesc aproape în fiecare dimineață. Au niște jafuri de Dacii. „Antice și de demult”- cum ar zice amicul Vasile Lazăr. Și pentru astea trebuie să plătească taxa, noua taxă de drumuri.
– E o afacere murdară rovigneta asta, suspină adînc insul care începuse discuția; un om pirpiriu, care trage adînc dintr-o țigară proastă. Da, e o afacere a lor, dracu’ să-i ia!
– N-ai încotro, trebuie să plătești, altfel dai de trei ori mai mult, conchise cel înalt, cu pălărie cu boruri și cu nas coroiat. Afacerea lor pe banii noștri! Cîți ne-au mai rămas – mai zice el, și le strînse mîna celor doi, că se grăbea să-și ia medicamentele compensate de la farmacie… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!