Guvernul a rezolvat vechea problemă a Direcției Județene de Statistică din Bacău. Instituția – una dintre cele mai importante la nivel de județ – se va muta, în cursul acestei luni, în casă nouă, după ce ani la rînd a fost somată de foștii proprietari ai imobilului în care a funcționat să-l evacueze. Vila – altfel superbă la exterior – din strada Vasile Alecsandri a servit perfect obiectului de activitate al Direcției Județene de Statistică, prin amplasamentul încăperilor și situarea ei în plin Centrul orașului. Nici noua adresă a instituției nu este prea departe, strada George Bacovia fiind considerată tot una dintre arterele de centru ale municipiului Bacău. La noua adresă, Direcția Județeană de Statistică va avea la dispoziție 2.500 de metri pătrați de teren, o clădire cu birouri, garaje și un sediu administrativ, în sediul societății Semrom Moldova. Dacă prima casă a Statisticii băcăuane a fost una de patrimoniu, nici cea de a doua nu e de abandonat, fiind, poate și mai funcțională. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.