Consilierii locali din Luizi Călugăra au decis, odată cu aprobarea bugetului pe 2005, să aloce și fondurile necesare plății salariilor din administrația locală. Aceștia au șanse ca, pînă la sfîrșitul săptămînii, să-și ia salariile pe ultima lună a anului trecut. „Sperăm că, odată cu lichidarea pe care trebuie să o primească profesorii pînă la sfîrșitul săptămînii, să luăm și noi salariul pe decembrie. în ciuda faptului că ne-a fost foarte greu, deoarece anagajații din primărie nu au avut bani de sărbători, după aceea noi am început, totuși, treaba”, a afirmat Cristina Sandu, secretarul primăriei. Aceasta a adăugat că bugetul aprobat pentru anul acesta nu este tocmai suficient pentru nevoile comunei, dar că administrația va încerca să îl folsească în special pentru terminarea lucrărilor la aducțiunea de apă, începută anul trecut, și pentru igienizare. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.