Zvonuri tot mai insistente în ultima vreme susțin ideea că mandatul lui Calistrat Costin, actualul director al Teatrului Bacovia, s-ar apropia de sfîrșit. Acesta ar urma să fie schimbat de autoritățile locale, iar în locul său va veni cineva mai tînăr. Două nume ale posibililor succesori sînt cele ale lui actorilor Adrian Găzdaru și Gabriel Duțu. Cei doi susțin însă că nu-și doresc să ajungă la cîrma teatrului. „Sînt zvonuri. Nu știu nimic altceva decît din declarațiile publice ale domnului Geo Balint”, a venit declarația lui Adrian Găzdaru. Confratele său de breaslă, Gabriel Duțu, nu a făcut nici un comentariu, „atîta timp cît Primăria Bacău, ordonatorul de credit, nu are o poziție oficială”. în opinia lui Gabriel Duțu, „atîta timp cît primăria va avea o opțiune care va fi bună, cu siguranță actorii vor fi de acord cu ea”.
Zvonurile privind schimbarea au căpătat un aer de veridicitate și datorită faptului că actualul director al Teatrului Bacovia a atins vîrsta de pensionare, fapt care chiar Calistrat Costin ni l-a dezvăluit. Deși ar trebui să părăsească instituția, iar în locul lui să fie pus un director interimar, pînă în iunie, cînd se va da concurs, Costin nu vede cu ochi buni acest lucru. „Nu cred că ar fi oportun să se facă o schimbare pînă la sfîrșitul acestei stagiuni. Avem multe proiecte bune începute și care trebuie duse la capăt, iar o eventuală schimbare ar putea dăuna”, a afirmat Calistrat Costin.
Zvonurile cum că la teatru schimbările sînt iminente îi preocupă pe unii actori băcăuani, care consideră că o mutare de acest gen nu este imperioasă. „Sînt bulversat de ideea unui interimat fără concurs. Ar trebui să se meargă cu actualul director pînă cînd se va organiza concursul pentru ocuparea postului de director. Dacă directorul a greșit cu ceva să-l sancționeze. Ce folosește lumii culturale băcăuane că se mai pune un interimat pentru șase luni?”, s-a întrebat, retoric, cunoscutul actor Viorel Baltag.
Cert este că regizorul Geo Balint, secretar literar al Teatrului „Bacovia”, a redactat o scrisoare deschisă către primarul Bacăului și Consiliul local prin care roagă public să i se dea „un răspuns în legătură cu criteriile de experiență și competență profesională după care se va face numirea unui director intermiar”.
Zvonurile privind schimbarea de la Teatrul Bacovia au fost infirmate de reprezentanții Primăriei Bacău. Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al instituției, ne-a declarat că „nu știu nimic în acest moment despre o eventuală schimbare a directorului de la teatru”. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.