Gravidele și bebelușii vor avea condiții tot mai bune la maternitate, atît în ceea ce privește servicile medicale furnizate, dar mai ales condițiile hoteliere. La Maternitatea Bacău continuă lucrările de modernizare. încă de anul trecut, aici au fost atrase fonduri prin programele de sănătate ale Ministerului Sănătății și s-au făcut lucrări importante în infrastructură. Ieri, la Maternitate a mai avut loc o inaugurare. în prezența conducerii Spitalului Județean de Urgență au fost inaugurate lucrările de modernizare de la etajul unu al clădirii. „în acest sector nu s-au mai făcut lucrări de reparații de mai bine de 20 de ani. Modernizarea sălii de naștere și de operații a început în urmă cu două luni, iar spațiul a fost complet reamenajat și regîndit”, ne-a declarat medicul Vladimir Corneliac, șeful Maternității Bacău. Lucrările au constat în schimbarea vechii tîmplării cu geamuri termopane, schimbarea instalațiilor sanitare, electrice, montarea de gresie și faianță, precum și de lavoare independente pentru fiecare sală în parte, de la care se obține apa sterilă, necesară medicilor. Prin aceste aparate se reduce considerabil riscul aparițiilor infecțiilor intraspitalicești care ar putea fi fatale noi-născuților. La etajul unu au fost renovate și cele cinci saloane pentru gravide, precum și sălile de travaliu. Lucrările de reparații la acest etaj au costat peste două miliarde de lei. Lucrările de reparații în maternitate vor continua cu etajul trei al clădirii și cu septicul, unde sînt internate și izolate bolnavele cu afecțiuni contagioase. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.