Starea de urgență

Ca-n vreme de război

Civilizația electricității, numită pînă nu cu prea mult timp în urmă și „Lampa lui Ilici”, ne-a pătruns în case printr-o ofensivă masivă, susținută și tot mai agresivă prin crearea continuă de noi și noi trebuințe, utilități, oportunități și utilizări. Iată-le, într-o ordine relativă, alături de banalul – de mult, bec electric: fierul de călcat, aparatul de radio, frigiderul, televizorul, mașina de spălat, ustensilele electrocasnice precum mixerele, uscătorul de păr, cuptorul cu microunde, calculatorul sau prăjitorul de pîine, ondulatorul, combina muzicală și cea video. Multe altele. Prin contoare și prizele ce ne împînzesc locuințele aidoma unor fortificații strategice ne pătrunde în case confortul de fiecare zi, de fiecare clipă. Orice avarie pe rețea, orice întrerupere de curent provoacă adevărate dezastre și tragedii familiale sau personale, în condițiile în care sursele tradiționale de iluminat – precum opaițul, lumînarea sau lampa cu gaz aproape că au intrat în istoria urbanismului. Conștient sau nu, am devenit sclavii acestui asalt pe care nu ai cum să-l ignori sau, și mai puțin, să te dispensezi de el. Pentru un buget de familie mediu, costurile lunare se situează la cam 5 procente din venituri. Eforturile cresc exponențial din cauza politicilor promovate de guvernanți, care indexează trimestrial, uneori chiar lunar, tarifele, asta mai ales la îndemnurile partenerilor financiari externi. In circa trei – patru ani de zile costurile la energia electrică s-au apropiat de standardele europene devenind, astfel, de patru – cinci ori mai mari. Efectul cel mai palpabil: scăderea consumurilor; renunțarea la confort: becuri mai puține și de puteri nominale mai mici, scoaterea din priză a aparaturii electrocasnice, devenite astfel obiecte de muzeu. Civilizația? In regres. Anotimpul în care se resimte cel mai acut această stare de lucruri: de la solstițiu la echinocțiu, cam șase luni pe an. Priviți ferestrele blocurilor băcăuane de la lăsarea întunericului și pînă noaptea tîrziu, cînd se dă „stingerea generală”. Cele mai multe sînt negre. Nu pentru că respectivele imobile ar fi nelocuite, ci pentru că oamenii preferă să facă economie. De fapt, sînt obligați. Prezența lor este bănuită doar de reflexele luminoase ce răzbat, palide, de la ecranele televizoarelor. In multe dintre bucătării mîncarea se prepară și este servită la lumina flăcărilorde la aragaze. Cît se economisește astfel? Cel mult patru – cinci mii de lei pe zi. Puțin, chiar extrem de puțin, în condițiile în care stresul provocat de disconfort este, practic, necuantificabil. Mai lipsesc, din context, alarmele aeriene și camuflajele specifice spre a recrea starea din vremurile de război cînd sirenele sunau alarmele aeriene. Exagerări? Viziuni alarmiste și scenarii apocaliptice? N-aș crede! Mai ales că fenomenul a ieșit în stradă. După retragerea feeriei luminoase a sărbătorilor de sfîrșit și de început de an, orașul ne este sărutat din nou de penumbre și de umbre dese. Doar unul din patru-cinci becuri mai luminează pe arterele centrale, pentru ca în zonele mărginașe întunericul să fie atot-cuprinzător. Civilizația curentului electric se retrage, fără surle și trîmbițe, în liniște și în anonimat. Iar vinovat este…banul. Tot mai puțin și tot mai firav. O demonstrație în plus că dezvoltarea se face în cerc, spre a se reajunge, ciclic, acolo de unde am plecat cîndva.
Apropo de camuflajele din vremuri de război: atunci erau și electricitate și bani cu care să o plătești, dar suportam starea de urgență – raidurile aeriene ale aviației inamice. Ce ne lipsește acum? Ghici!
Mihai Buznea
Apropo de camuflajele din vremuri de război: atunci erau și electricitate și bani cu care să o plătești, dar sup

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!