Societatea Chimcomplex Borzești a închis anul 2004 în forță. Directorul general, Virgiliu Băncilă, consideră că forța a fost dată de îmbunătățirea continuă a situației economice, începînd din partea a doua a anului. „Aceasta – a precizat Virgiliu Băncilă – a avut la bază trei factori: primul a fost îmbunătățirea poziției de piață, al doilea a fost efectul măsurilor luate de noii patroni, iar ultimul efectele legii prin care combinatul a fost privatizat”. Astfel, Chimcomplex a avut anul trecut cea mai mare producție din 1990 – aproape 140 de miliarde de lei, media fiind în prima parte a anului de 70 de miliarde de lei -, iar profitul preliminat este de 100 de miliarde de lei, față de 3 – 5 miliarde în anii anteriori. Punctul forte al combinatului rămîne, astfel, fabricația sodelor și a produselor clorosodice. Din 2003, pachetul majoritar de acțiuni la Chimcomplex aparține Grupului Societățile Comerciale Române – SCR.
La braț cu clienții tradiționali, cu ochii după clienți noi
– âmbunătățirea situației pe piață este considerată, la Borzești, un factor conjunctural, dar cel mai important în evoluția din 2004. Dacă în luna aprilie soda s-a vîndut cu 60 de dolari pe tonă, în decembrie prețul ei a ajuns la 295 – 300 de dolari. Sînt semne bune, din acest punct de vedere, și pentru 2005?
– La începutul acestui an s-a simțit o oarecare relaxare la clienții noștri, după Sărbători. Nu pe piața sodelor, unde am avut contracte care am avut grijă să se deruleze normal. Noi avem spații de depozitare numai pentru zece zile și, altfel, ne blocăm, ne sufocăm. Dar pînă acum nu s-a întîmplat, vapoarele au venit la timp în Portul Constanța. Contăm pe rezultate bune și în ianuarie și lucrăm la extinderea pieței, astfel încît să putem funcționa la capacitate. Sînt semnale, pe piață, că ar trebui mai multe produse. Dar mai important este că nu sînt semnale că prețul bun al sfîrșitului de an 2004 ar fi în declin. Ba, chiar, la soda fulgi este în creștere.
– Cum arată acum structura clientelei Chimcomplex? Păstrați clenții tradiționali, vă exdindeți plaja?
– Clienții tradiționali au rămas. Cea mai importantă politică a noastră este în domeniul sodei, punctul nostru forte. Mergem în special cu un client cu care am lucrat și anul trecut – Tricon Energy, firmă americană, dar care operează începînd din Marea Neagră, Mediterana și pînă în America de Nord și de Sud și care vinde aproape un milion de tone de sodă pe an, în timp ce noi exportăm numai 70 – 80 de mii de tone, circa 10% din volumul lor de vînzări. Astfel, ei pot face și o politică optimă de prețuri și de vînzări.
– Este mîna acestui client atît de sigură? Să înțelegem că mizați numai pe el sau mai mult pe el?
– Este! De exemplu, dacă e aglomerație în Marea Neagră și Mediterana, Tricon se duce în America. Este un formator de piață, are influență asupra prețurilor, dă tonul. Satisfacem, însă, și comenzile care sînt în jurul României și care, de obicei sînt la prețuri mai bune decît la cele onorate cu vaporul. Apoi, avem și piața internă. De altfel, s-a stabilit o politică foarte clară în acest domeniu, iar la elaborarea ei și-a spus cuvîntul și experiența patronatului nostru. La celelalte produse mergem tot pe clienți tradiționali – la clor și solvenți. Am început și contracte cu finanțarea producției din partea clientului. Ne-am întins, însă, și în zone mai îndepărtate – India, Indonezia, China, pe care nu le-am avut pînă acum. Chiar și în America latină, în Malaezia – pentru tricloretilenă, clorură de metilen, izopropilamină. De asemenea, se întrevede, după cererile pe care le avem, o creștere cu cel puțin 20% a livrărilor de pesticide în acest sezon. Pesticide livrăm pe piața internă. Acestea sînt, însă, cele mai rentabile din paleta noastră de produse la intern, iar acum sîntem chiar sub presiune să asigurăm baza materială pentru aceste produse, pentru că nu ne așteptam la o cerere așa de mare. E drept că am avut și un program de marketing mai elaborat ca înainte.
Privatizarea – kilometrul zero al redresării economice
– Cît de importantă a fost privatizarea în redresarea economico-financiară a societății?
– Efectul măsurilor pe care noi le-am luat împreună cu Grupul SCR este la fel de importantă ca și conjunctura de piață. Prima măsură importantă a fost restructurarea personalului – anul trecut au mai plecat 100 de oameni, iar eu cred că este ultima restructurare. Apoi, s-a făcut o presiune foarte importantă asupra costurilor, pentru reducerea lor pe toate căile posibile. Dar își arată roadele și prevederile din contractul de privatizare și ale legii prin care s-a făcut privatizarea, în sensul că datoriile pe care noi le avem la CAS au fost reeșalonate, într-un mod rezonabil, pe cinci ani, și le putem plăti. Ca dovadă că sîntem la zi cu reeșalonatele și cu plățile curente. în aceste condiții, tot în a doua jumătate a anului, nu am mai avut deasupra capului sabia lui Damocles, care la noi au fost tot timpul plățile către Electrica. Am reușit să plătim ritmic, din iunie cînd am ajuns la zi. Am beneficiat și de anumite facilități, în sensul că ni s-au șters niște penalități. Sîntem la zi, chiar dacă prețul energiei electrice a crescut de la 42 de dolari, în ianuarie anul trecut, la 62 – 64 de dolari în ianuarie anul acesta.
Alți bani, altă imagine
– Iar efectele concrete unde s-au văzut?
– Am putut să finanțăm o serie de lucrări pe care de ani întregi le-am tot amînat pentru că nu am avut posibilitatăți financiare. Respectiv, o serie de materiale și de lucrări de modernizări la instalația Soda M, care au culminat în revizie. Am investit, acolo, în luna octombrie, circa 47 de miliarde de lei din resurse proprii. Astfel, fabrica a ajuns să funcționeze din nou la capacitate, din 1997. în luna decembrie am făcut cea mai mare producție din istoria din ultimii 15 a combinatului – aproape 140 de miliarde de lei, media fiind în prima parte a anului de 70 de miliarde de lei. Dar s-a mai schimbat un lucru – modul în care sîntem priviți. Dacă înainte de privatizare, și chiar imediat după, lumea era aproape reticentă asupra viitorului nostru (mă gîndesc la autorități, parteneri, clienți, bănci), în partea a doua anului, treptat, am simțit o schimbare de optică. în special din partea băncilor, care nici nu se mai uitau la noi, pentru că aveam credite, datorii ș.a.m.d., deși nu întîrziasem către băncile românești niciodată măcar cu un leu. Acum, atitudinea băncilor, în special a BCR, este bună față de noi. Astfel, preliminăm, pentru 2004, un profit de peste 100 de miliarde de lei. Noi am avut profit mereu, dar era de ordinul a trei – cinci miliarde, nesemnificativ. Este un profit real, iar politica patronatului față de fabricile din grup este ca profitul să fie reinvestit. Deci, în acest an vom avea fonduri pentru și mai multe investiții. (Petru DONE, Ioan MORARU) în Marea Neagră și Mediterana, Tricon se duce în A
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.