Ieri, 19 ianuarie, a început în județul Bacău campania de tatonare a terenului pentru revigorarea sectorului agricol prin înființarea de cooperative. Prima acțiune de acest gen a avut loc la Onești, unde au fost convocați potențialii beneficiari ai noului concept de asociere agricolă de pe Valea Trotușului. Au venit circa 50 de persoane interesate să audă detalii despre noul concept de cooperativă agricolă, mulți dintre ei oameni de afaceri, întreprinzători cu afaceri mai vechi sau mai noi. Pentru această acțiune au fost desemnați consultanții agricoli. Centrul Județean pentru Consultanță Agricolă Bacău (CJCA) și-a instruit recent salariații în acest scop, iar la Onești ieri s-a spart gheața în materie de cooperativizare a agriculturii județului. Consultanții vor lua pulsul modului în care agricultorii din tot județul primesc noul concept de restructurare timp de circa o lună, după care în funcție de concluziile culese se va trece la alte căi de atac. La Onești, participanții la prima acțiune de acest gen s-au întîlnit ieri cu Florin Acatrinei – șef de departament la CJCA Bacău și cu șeful centrului de consultanță Onești, Petrică Oiță.
Investitorii au aflat în ce constă noul concept de cooperativizare în agricultură, ce trebuie să facă pentru a înființa asemenea forme asociative și care sînt facilitățile de care vor beneficia odată asociați. La sfîrșitul anului trecut a apărut și Legea cooperației agricole, care va intra în vigoare pe 22 ianuarie și care este primul jalon în campania care începe în acest sens în România. Informarea cu privire la înființarea de cooperative agricole a fost pusă alături de cea referitoare la noul sistem de finanțare prin Programul SAPARD prin proiecte a căror valoare nu depășește 10.000 de euro și despre care am oferit primele detalii în numărul de ieri a ziarului. Investitorii s-au arătat interesați de noile facilități, de modul în care pot coopera între ei și de modul în care pot accesa fonduri de finanțare în domeniu. „Sînt pași pe care agricultura României trebuie să-i facă spre aderarea la Uniunea Europeană – a precizat Florin Acatrinei. Statutul de țară europeană ne va obliga să lucrăm în agricultură în acest mod. Conceptul de ccoperare nu este nou, nu este propriu perioadei comuniste, în care au viețuit cunoscutele CAP-uri și este aplicat în cele mai dezvoltate state ale lumii.
Japonezii s-au oferit să ne consilieze
Acțiunea care a început ieri CJCA Bacău a fost precedată, în toamna anului trecut, de o instruire pentru înființarea cooperativelor agricole în România la care au participat specialiști din centrele de consultanță agricolă din mai multe județe ale Moldovei, inclusiv județul Bacău. Instruirea a fost organizată sub auspiciile Ministerului Agriculturii, prin ANCA – Agenția Națională de Consultanță Agricolă, cu ajutorul Agenției Japoneze de Cooperare Internațională – JICA. Expertul Hiroshi Terunuma le-a prezentat atunci participanților principiile cooperatiste și legea cooperativelor agricole, dar și procedurile pentru înființarea unor coperative și modelul de organizare cooperatistă din Japonia din ultimii 50 de ani. „Cursul a fost în cea mai mare parte util – ne declara directorul Centrului Județean de Consultanță Agricolă Bacău, Viorel Alistar. Am cunoscut, astfel, cîte ceva din experiența japoneză în domeniu și procedurile recomandate de ei pentru înființarea cooperativelor agricole, pentru întocmirea în cooperativă a planului de management și planificarea afacerilor. Cu multe dintre aceste probleme noi ne-am confruntat deja în România, pentru că am trecut zeci de ani printr-un sistem agricol cooperatist, așa cum era el, dat mai ales pentru că de aproape 15 ani avem în agricultură societăți și asociații agricole în care uneori se muncește cam după aceleași principii”.
Nouă pași mari de la teorie la practică
Sistemul cooperatist pe care japonezii vor să-l propună României a dat în țara Soarelui Răsare rezultate excepționale. Dacă rezultatele, mai ales la alții, sînt convingătoare, ceea ce stîrnește din capul locului destule semne de întrebare este în primul rînd modul în care se va începe la noi aplicarea unui asemenea sistem. Mentalitatea celor care au trăit experiența ceapeurilor a rămas în picioare ca un zid. Mai mult, anii de după 1989 au adus destule experiențe amare celor care au intrat în forme de asociere în agricultură și au rămas, în final, cu buza arsă, pentru că ori n-au primit cele promise, ori au cheltuit mai mult decît au cîștigat.
Pentru că și japonezii sînt conștienți de această realitate, JICA și ANCA au editat și un „Ghid pentru înființarea cooperativelor agricole” în care explică atît conceptul cooperatist în domeniu, cît și modul în care trebuie pusă în practică o asemenea afacere. Editorii văd, prin această prismă, două categorii de cooperative – prima de gradul I (adică asociații de persoane fizice), a doua de gradul al doilea (adică persoane juridice constituite din cooperative agricole de gradul întîi și persoane fizice sau juridice asociate). Specialiștii japonezi nu au ocolit un element esențial – anume motivația de a intra în cooperativă, care trebuie să fie comună tuturor membrilor. „Mulți dintre noi am avea această motivație – spune Viorel Alistar -, toți vrem să muncim mai eficient și să trăim mai bine. Sîntem conștienți că în comun forțele sînt mai mari. într-o cooperativă putem disciplina cooperatorul, în sensul organizării producției în funcție de piață. Nu este suficient să pui în comun numai pămîntul, de exemplui. E nevoie și de capitalizare. De aceea mă gîndesc că înființarea cooerativelor va avea nevoie de multe facilități, cum ar fi creditele convenabile, posibilitatea de a achiziționa mașini fără taxe vamale etc. La noi, deja funcționează asemenea sisteme de cooperare. Mă gîndesc la cunoscuta societate agricolă din Curtici, extrem de performantă, și chiar la Agricola Internațional, de la noi, în care societățile componente se sprijină între ele, deși sînt independente și au fiecare un setor de activitate distinct”.
Exemple sînt deja, dar cum s-ar putea începe? Ghidul japonezilor spune că înființarea unei cooperative agricole trebuie făcută pe îndelete, cam în doi ani, în nu mai puțin de nouă etape. Primul pas ar trebui să fie o „ședință de analiză” pentru a se găsi răspunsuri la cel puțin șase întrebări: cîte persoane din comunitate ar fi interesate de proiect, ce servicii ar trebui să ofere cooperativa, dacă ele există deja și pot fi îmbunătățite, care a fost experiența comunității în alte tipuri de cooperative, ce potențial are comunitatea pentru aceasta (lideri, resurse financiare, facilități) și cine, oare, dorește cooperativa – oamenii care o vor folosi sau alții? (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.