O parte dintre bancomatele băcăuane vor fi alimentate cu leul greu chiar din prima zi a intrării în circulație a noii monede a României – informează Buletinul de informații al Băncii Române pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale de ieri, 20 ianuarie. Leul greu va fi pus în circulație de la 1 iulie. La acea dată, băncile cu rețea extinsă de ATM-uri (bancomate) vor putea alimenta pînă la 25% din bancomate cu bani noi, pînă la 31 decembrie 2005, iar numărul acestora poate ajunge la 50% din total, în timp ce băncile cu rețea redusă de ATM-uri vor putea alimenta cu noua monedă întreaga rețea încă de la 1 iulie 2005. Băcăuanii dețineau, la sfîrșitul lunii noiembrie (ultima statistică publicată de Banca Națională a României), 180.313 carduri, dintre care 178.698 în lei. Numărul de carduri este în creștere de la lună la lună. Cea mnai mare rețea de bancomate aparține, în continuare, Banc Post, dar și celelate rețele sînt în creștere. Mai nou, în Bacău au apărut și automatele de încărcat cu numerar cardurile, ca și cele care pot schimba valuta. Operațiunile pentru întroducerea leului greu (cu patru zero-uri tăiate din coadă) vor fi derulate de la 1 martie. Un leu greu va fi echivalentul a 10.000 de lei. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.