Oficiali ai concernului E.ON Germania care s-a arătat interesat de privatizarea societății Electrica Moldova Bacău au declarat presei că ar fi dispuși să pltească pachetul de peste 24% din acțiunile acesteia cu 28 – 32 de milioane de euro și să investească alți 67 – 73 de milioane de euro în majorarea de capital social. Prețul total, de pînă la 102 milioane de euro este sensibil apropiat de cel pe care Enel Italia l-a dat deja pe amîndouă societățile Electrica Dobrogea și Banat, 11,8 milioane de euro. înainte ca toate cărțile să fie făcute pentru privatizare, compania CEZ din Cehoslovacia, care s-a orientat în final pentru Electrica Oltenia, anunța că ar da pe societatea din Bacău 120 de milioane de euro. Prețul – dacă acesta va fi – ar putea fi în măsură să-i mulțumească, probabil și pe salariații Electrica Moldova, direct interesați în această privatizare. Liderii federației sindicale Univers a salariaților din electricitate declarau acum o săptămînă, la o reuniune organizată în Bacău, că vor un preț bun, însă nu au dat nici o cufră în acest sens. Salariații pot opta pentru a achiziționa pînă la 10% din capitalul social al Electrica Moldova, conform legii.
Guvernul României a amînat, la mijlocul săptămînii trecute, să ia în discuție documentația pentru proiectul de act normativ care vizează privatizarea societății Electrica Moldova Bacău. Ministrul Economiei, Codruț Șereș, a declarat atunci că deși fusese obținut și ultimul aviz din partea Ministerului Justiției, din motive tehnice documentația nu a mai ajuns pe masa guvernanților. Electrica Moldova este vîndută „la pachet”, dar independent, cu Electrica Oltenia, iar contractele de privatizare ar putea fi semnate în luna februarie. Electrica Moldova are singură 1,2 milioane de clienți și un capital social de 112 milioane de euro și deține 11% din piața Electrica. De aceea, se
așteaptă ca prețul plătit de investitorul ales să fie mai mare decît cel oferit de
Enel Italia pentru amîndouă filialele Banat și Dobrogea. Statul vinde 24,6% din acțiunile Electrica Moldova și Electrica Oltenia, dar investitorii trebuie să ajungă la 51% prin cheltuielile cu modernizarea lor. E.ON a avut, în 2004, vînzări totale de 46,4 miliarde de euro. Ea este unul dintre cele mai mari grupuri de utilități din lume, cu acțiuni listate pe bursele din New York și Frankfurt. în România E.ON a achiziționat, prin intermediul Ruhrgas, pachetul de 51% din societatea Distrigaz Nord, care operează și în județul Bacău, în urma unei tranzacții în valoare de 304 milioane de euro. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.