Primăriile dn comunele de pe raza județului nostru nu au fonduri proprii suficiente și nu au cum să plătească ajutoarele sociale celor săraci, așa cum prevede Legea venitului minim garantat. Aceasta este concluzia unui raport, pe 2003, al Direcției pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială (DDFSS) din Bacău. Aceeași instituție arată că ajutoarele sociale au fost plătite integral către populație doar în Bacau, Onești, Slănic Moldova, Agaș și Berești-Bistrița. Adică în doar cinci localități din cele 87 existente. În alte localități, plățile către cei nevoiași s-au realizat chiar și numai pe două luni, cum a fost cazul în Horgești, Letea Veche sau Secuieni.
Nu mai puțin de 63.000 de persoane au beneficiat, anul trecut, de ajutoare sociale, care s-au ridicat la circa 52 de miliarde. Suma medie pe care a primit-o fiecare asistat a fost de 813.000 de lei lunar.
Numărul total de dosare de ajutor social depuse la instituțiile statului este în scădere. La Berzunți, de exemplu, s-au înregistrat 367 de solicitări de la oameni, mai puțin față de sfîrșitul lui 2003. Asta nu înseamnă neapărat că starea socială a unora s-a ameliorat considerabil și că oamenii nu mai au nevoie de sprijin bănesc de la stat. Dimpotrivă, primăriile nu mai dispun de fonduri, înăspresc condițiile de acordare a ajuroarelor și, automat, se reduce numărul dosarelor. O dovadă clară că populația este tot mai săracă este și numărul cererilor semnificativ mai mare în zone precum Pîrjol sau Gîrleni. Fenomenul s-ar explica, conform afirmațiilor lui Teodor Agachi, directorul DDFSS, prin faptul că „numeroase persoane de-acolo n-au mai cerut la un moment dat indemnizația, deoarece s-au angrenat în munci sezoniere. O dată cu venirea iernii însă, oamenii au fost nevoiți să solicite din nou ajutorul statului pînă la apariția unor noi oportunități de lucru”.
Alte probleme semnalate în județ de DDFSS le constituie modul în care se efectuează anchetele sociale, întocmite adesea formal, sumar și invocîndu-se lipsa timpului necesar în raport cu numărul mare de cereri, ca și nerespectarea prevederilor legale referitoare la modificările aduse dosarelor de ajutor social. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns