Mai multe cadre didactice din judet si-au propus sa ofere tinerei generatii un punct de referinta pentru lucrurile cu adevarat valoroase, intr-un timp cind ierarhia valorilor se stabileste dupa false criterii. „Reperul” se numeste „Catharsis”, o „revista de creatie si receptare”, editata de Scoala „Al. I.Cuza”. Numarul unu al acestei publicatii a fost lansat ieri, la Palatul Copiilor, in prezenta unui public numeros, format din elevi, cadre didactice si inspectori scolari. „Am urmarit sa cultivam bunul gust si frumosul. Prima parte a revistei contine articole de specialitate dedicate receptarii frumosului, iar cea de-a doua, creatiilor elevilor, participante la un concurs organizat de noi. Am observat ca elevii sint foarte dezorientati, pentru ca e tot mai greu sa aiba un criteriu valoric. De aceea, ne-am gindit la aceasta forma de revista in care vom face si recomandari din literatura, muzica. Colaboram cu cadre didactice de mai multe specialitati. «Catharsis» inseamna purificarea prin participarea in procesul artistic. Mi s-a parut ca e un titlu care se potriveste scopului nostru”, a declarat Claudia Merticaru, redactor-sef al revistei si purtator de cuvint al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. „Catharsis” este realizata de cadre didactice din invatamintul preuniversitar national si se adreseaza elevilor de clasele I – XIII. Programul lansarii a inclus momente artistice sustinute de elevi ai Liceului de Arta „George Apostu” si ai Scolii „Al.I. Cuza”, vernisajul unei expozitii, coordonata de prof. Luminita Radu. Si premierea cistigatorilor Concursului de creatie „Catharsis”. (Laura HUIBAN)
valori fara frontiere a zis
doamna claudia merticaru e cumva sotia domnului inspector scolar adjunct recent uns in functie?