Salariile profesorilor vor fi majorate cu 12 la sută

Redacția Ziarul de Bacău

Profesorii băcăuani vor primi, din această lună, salariile majorate cu 12 la sută. Acordarea indexării a stins pornirile greviste ale liderilor de sindicate. Aceștia spun că așteaptă acum ca Executivul să-și onoreze promisiunea în ce privește finalizarea Legii finanțării învățămîntului. „Noi am cerut o majorare de 18 la sută, ca să acoperim cele două luni în care nu am primit lefurile indexate. Solicitarea avea în vedere o strategie sindicală, în așa fel încît, pînă în 2007, să ajungem la dublarea salariilor. Acum nu se mai pune problema declanșării grevei generale, așteptăm să vedem în ce măsură promisiunea modificării legislației va deveni realitate”, spune Manole Chiriac, președintele Sindicatului Liber al învățămîntului Bacău.
Majorarea se va acorda în două etape: în perioada martie – septembrie 2005, 65% din suma corespunzătoare creșterii și în perioada octombrie – decembrie, restul de 45%. Potrivit ordonanței de urgență aprobate de Guvern, personalul didactic poate beneficia și de o creștere salarială prin evaluarea performanțelor individuale realizate în 2004. în acest caz, majorarea trebuie să se încadreze în nivelul alocațiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevazute de lege pentru 2005.
în învățămîntul preuniversitar, cei mai avantajați de indexare vor fi profesorii cu gradul didactic I și peste 40 de ani vechime, care vor lua în plus peste un milion de lei, salariile brute ajungînd la peste 16 milioane de lei. Profesorii cu gradul didactic II și peste 40 de ani vechime vor primi, după aplicarea indexării, 870.000 de lei, iar leafa va fi de peste 14 milioane de lei. învățătorii cu peste 40 de ani la catedră vor încasa 800.000 de lei în plus, ceea ce va face ca salariul lor să ajungă la 13 milioane impozabil. Cel mai puțin vor resimți creșterea profesorii și învățătorii debutanți, care nu vor lua mai mult de 350.000 de lei în plus, echivalentul a două kilograme de carne de porc ceva mai de calitate. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.