Țăranul – roșu la față ca o sfeclă – are sticla lîngă el, dar așa, mai la dos, iar în față, pe tarabă, pătrunjelul, morcov și o grămadă de ridichi negre, mari, de toamnă. „Luați Euro-pătunjelul, Euro-morcovul, Euro-ridichea…!” Zău că-i simpatic omul ăsta! în fața lui se opresc oamenii și cumpără, nu glumă. Unul pleacă acasă cu 5 kilograme de morcov, altul ia pătrunjel…
De ce-i zici Euro-pătrunjel, întreabă cel care cumpără două kile…
– Păi, nu intrăm în Europa? Ce, trăiești pe altă lume?
Cela nu se dă dusului. Vrea, cu tot dinadinsul, să afle „substraturile” răspunsului, adică de ce Euro-morcov ș.a.m.d.
– Domnule – îi explică vînzătorul – în aprilie semnăm actul de aderare, iar din 2007 sîntem europeni. Trebuie ca și produsele astea pe care noi le vindem să fie de talia celor din Europa, înțelegi?
– Bine, bine, de talia celor din Europa, da’ crezi matale că o să vinzi tot așa! He, he, am auzit eu cum e cu piața aia de-acolo! Nu te mai văd eu așa vesel și pus pe șotii…
– Da’ ce, crezi că n-o să mai vin la piață? Ce, or să mă oprească să-mi vînd marfa?
– Asta-i! Dacă marfa n-o să fie ca lumea, nu mai pupi piața – se răzbună, în felul lui, insul care, la început, era suspectat că ar trăi pe altă lume. S-a nimerit, însă, ca omul să fie chiar legumicultor, practician în meserie și umblat prin cele țări europene. Așa că, fără să mai aștepte, continuă:
– Atunci să-i zici Euro-pătrunjel… Da’ va trebui ca produsul ăsta să fie ambalat, să aibă prețul scris pe el, dar și proveniența. Și – nu-ți mai zic să nu te sperii – dar va trebui respectată o întreagă listă de condiții ca să vii cu produsul la piață. Și, atunci, poți striga în gura mare ia Euro-pătrunjelul, sau Euro-spanacul…
– Eu nu cred asta! Eu cred că produse ca ale mele nu vor trebui nici ștampilate, nici preambalate, nici spălate, nici tunse… Pentru că îs mai bune decît ale ălora. ânțelegi? âs de o mie de ori mai bune. Cine mai ia Euro-pătrunjelul, domnilor, acuma, că din 2007 o să-l doriți și n-o să mai fie…!
Eugen VERMANdar și proveniența. Și – nu-ți mai zic să nu te sperii – dar va trebui respectată o întreagă listă de condiții
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.