Moineștenii care lucrează în domeniul petrolului se tem că în luna aprilie mulți dintre ei și-ar putea pierde locurile de muncă. Temerile au crescut după ce printre angajații Sucursalei din Moinești a Petrom s-a dus zvonul că noii acționari majoritari ai firmei, austriecii de la OMV, vor închide cît de curînd toate sondele de petrol și de gaze nerentabile. într-o primă etapă sînt vizate cîteva zeci de astfel de instalații care produc mai puțin 0,5 tone de țiței pe lună. Restrîngerea activității în zonă va conduce, cu siguranță, și la comasarea celor trei schele petroliere, respectiv Zemeș, Modârzău și Moinești, în doar două astfel de unități și, eventual, într-una singură. în atare situații, vor fi afectate și celelalte societăți care prestează servicii auxiliare pentru Petrom și ale căror fronturi de lucru se vor micșora. Mai mult, neoficial, se estimează un procent de aproximativ 40% de disponibilizați dintre actualii petroliști. „Deocamdată, nu avem informații concrete în acest sens, iar zvonuri pot exista multe. Deciziile referitoare pe această temă nu se iau la nivelul sucursalei noastre, ci la conducerea societății. La noi, activitatea se desfășoară normal, iar dacă vor surveni eventuale modificări vom fi anunțați din timp”, ne-a declarat Roxana Lazăr, purtător de cuvînt al Petrom OMV – Sucursala Moinești. încercările de a o contacta pe Cătălina Costache, liderul de sindicat al sucursalei, nu au avut sorți de izbîndă, aceasta fiind plecată din localitate la niște cursuri pe linie de sindicat. De menționat că, în 1989, la fostul Trust al Petrolului Moinești erau angajați aproape 20.000 de salariați. în momentul de față, ca urmare a restrîngerii activității, numărul celor din zonă care își desfășoară activitatea în petrol s-a redus la aproximativ un sfert. Un nou val de șomeri ar cauza mari probleme, deoarece orașul Moinești este unul monoindustrial, iar alternativele pentru alte domenii de muncă sînt extrem de restrînse. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.